Manevra comisarului sef Pocora | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Manevra comisarului sef Pocora

In caz ca nu stiati, politistii braileni - nu toti, doar cei de la Serviciul de Combatere a Criminalitatii Organizate (SCCO) - sint taticii Europei. E, nu bat ei la fund chiar toata Europa, dar omologilor din Franta le pot da oricind lectii de prins infractori periculosi. De acest lucru m-am convins ieri, dupa ce am citit declaratia insusi sefului SCCO, comisar sef Jean Pocora. Mai intii declaratia: "Instiintarea despre aceasta retea (de proxeneti - n.a.) a venit de la Braila, iar autoritatile franceze au putut sa se sesizeze acolo si au desfasurat activitati specifice. Tot ei au fost cei care au emis mandate de arestare internationala si apoi au venit la Braila", afirma seful Serviciului de Combatere a Criminalitatii Organizate, Jean Pocora.
Despre ce e vorba? Este vorba despre trei pesti arestati la Braila, pentru acte de proxenetism produse pe teritoriul Frantei, mai exact la Bordeaux. Pocora a aparut ieri in fata presei pentru a prezenta acest caz. Foarte bine, asta inseamna transparenta. Problema este ca seful SCCO nu a avut temele facute sau daca le-a avut, atunci ele au fost facute pe jumatate. Pai, ditamai comisarul vine sa povesteasca despre nenorocirile facute in Franta de trei proxeneti din Braila, dar nu le dezvaluie identitatea. Cica pentru a nu da ancheta peste cap, ancheta care nu s-a incheiat inca. Bun, si-atunci pentru ce a mai iesit dom' comisar sef sa se laude in fata presei, deci a opiniei publice, daca nu este "in masura" sa prezinte date despre identitatea indivizilor (in schimb, aceste date au putut fi facute publice de Inalta Curte de Casatie si Justitie, vezi articolul de prima pagina din Obiectivul de azi)? Trebuia sa astepte inca 2 saptamini, o luna, un trimestru, dupa care putea invita jurnalistii sa vizioneze nu's ce film cu descinderi "in forta" la casele proxenetilor. Asta unu la mina. In al doilea rind, cum naiba poti sa afirmi tu, comisar Pocora, ca politistii braileni au fost cei care i-au informat pe colegii francezi despre activitatea celor trei proxeneti si fetitele in Bordeaux? De aici deducem ca politistii lui Pocora stiau ce fac cei trei braileni in Franta, ii cunosteau dupa nume si prenume, aveau poze cu ei, detineau declaratii ale fetelor constrinse sa se prostitueze si erau la curent cu sumele de bani pe care acestia le primeau din strainatate. Mai departe intelegem ca ei au livrat aceste informatii omologilor francezi, care au verificat daca lucrurile stau intr-adevar asa (prin audierea fetelor aflate acolo la produs), iar dupa asta acestia au venit in Braila si i-au arestat pe cei trei proxeneti.
Ii inteleg insa pe politistii braileni. Sa ne aducem aminte ca, in martie 2006, ei au aflat de la televizor despre "Operatiunea Braila", asa cum a fost ea denumita de politistii spanioli. Reteaua de proxenetism condusa din umbra de Cosmos Tanase si Talanu' a fost decapitata atunci in Spania, fara ca politistii braileni sa fie implicati in vreun fel in rezolvarea cazului. Probabil ca acum ei s-au rugat de colegii lor francezi ca atunci cind vor veni sa-i salte pe cei trei pesti braileni sa le dea si lor de veste, sa faca si ei o conferinta de presa. Au promis ca nu vor da numele proxenetilor, ca nu vor misca in front, da' sa nu mai afle iarasi de la televizor. Ei, bine, v-a reusit manevra, domnu' Pocora! Am glumit, nu v-a reusit!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro