Mall-ul din Brăila, al patrulea ca mărime din provincie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Mall-ul din Brăila, al patrulea ca mărime din provincie

Parcul de retail de la Chiscani este printre primele mall-uri din ţară, atât ca suprafaţă închiriată cât şi ca nivel al veniturilor realizate anul trecut. O relevă un studiu realizat de o publicaţie centrală cu specific financiar-economic, ce a trecut în revistă toate mall-urile din ţară cărora le-a solicitat date de bilanţ. Investiţia de la Brăila - European Retail Park Brăila -, aflată la ieşire din oraş, în apropiere de Vărsătura, este poziţionată pe locul 7 la nivel naţional, cu o suprafaţă închiriabilă de 60.000 de metri păraţi, devansând mall-uri precum Militari Shopping şi Grand Arena din Bucureşti ori Iulius Mall din Suceava şi Cluj sau chiar Plaza România. Pe acelaşi criteriu al suprafeţei închiriabile, pe primul loc se află Zona Comercială Băneasa (Bucureşti) - 105.000 mp, Sun Plaza (Bucureşti) - 81.000 mp, Shopping City (Sibiu) - 80.000 mp, AFI Palace Cotroceni (Bucureşti) - 79.500 mp, Iulius Mall (Timişoara) - 66.580 mp şi Polus Center (Cluj) - 62.884 mp. Dar să vedem şi cum ne poziţionăm din punct de vedere al veniturilor realizate de mall-ul care găzduieşte, printre alţii, pe francezii de la Carrefour, dar şi Bricostore, Altex, Cinema City, Hervis şi New Yorker. Potrivit informaţiilor analizei amintite, în cursul anului trecut, "European Retail Park Brăila" a raportat 5,3 milioane de euro venituri, sumă care ne poziţionează pe locurile fruntaşe, imediat după marile mall-uri din capitală. De exemplu, mall Zona Comercială Băneasa a realizat venituri de aproape 30 milioane de euro, urmat de Unirea Shopping Center, tot din Bucureşti cu aproximativ 20 milioane de euro, AFI Palace Cotroceni - 23,3 milioane de euro, Iulius Mall (Timişoara) - 14,5 milioane euro sau Militari Shopping Bucureşti cu 10,5 milioane de euro.
Reamintim că mall-ul de la ieşirea din oraş a fost inaugurat în urmă cu 4 ani, iar de atunci spaţiul închiriabil a crescut an de an, cea mai recentă extindere fiind realizarea Cinema City, cel mai mare multiplex din zonă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro