În altă ordine de idei, Iarca a precizat că sindicatul pe care îl reprezintă va participa la mişcările de protest anunţate de Federaţia Sindicală Metarom. "Este vorba despre pichetarea simultană a sediului Guvernului şi Preşedinţiei în semn de protest faţă de bâlbele legate de planul anticriză, în contextul în care metalurgia este una dintre ramurile cele mai afectate de criză. Delegaţia de la Brăila, formată din 8-9 membri, va picheta Preşedinţia", a mai spus sursa citată.
De menţionat este că din decembrie anul trecut, SC "Laminorul" a procedat în 3 tranşe la concedieri individuale de personal, numărul celor trecuţi în şomaj fiind de 85 de persoane. Potrivit datelor financiare, la finele primului trimestru din acest an "Laminorul" şi-a adâncit puternic pierderile, la 11,71 milioane lei, în contextul în care cifra de afaceri a scăzut de peste patru ori faţă de perioada similară din 2008.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.