Maistru militar găsit mort între linii, în Gara Făurei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Maistru militar găsit mort între linii, în Gara Făurei

Chiar în a treia zi de Paşti, un maistru militar din Constanţa, de numai 41 de ani, a avut parte de un sfârşit tragic. Ajuns în gara Făurei, bărbatul a încercat să coboare din tren, însă a căzut cu capul de o traversă de beton şi a murit pe loc. Ancheta în acest caz este desfăşurată de Parchetul Militar. În urma necropsiei s-a stabilit că cel în cauză a murit practic accidental şi nu sunt alte suspiciuni.
Ieri-dimineaţă, trupul neînsufleţit al bărbatului de 41 de ani, Cristian V., care era maistru militar în Constanţa şi locuia în Medgidia, a fost găsit între liniile de cale ferată. Accidentul care avea să îi aducă sfârşitul s-a produs noaptea, trenul în care se afla ajungând în Gara Făurei după miezul nopţii. Abia dimineaţă, în jurul orei 7.00, un mecanic aflat într-un tren a văzut trupul neînsufleţit şi a dat alarma la poliţie. Lucrătorii de la Poliţia Transporturi s-au deplasat imediat la faţa locului şi au demarat cercetările, pentru a stabili în ce condiţii a murit bărbatul. Au stabilit identitatea cadavrului, acesta fiind transportat la morgă pentru necropsie. Din informaţiile oamenilor legii, se pare că maistrul militar venea de la Constanţa şi vroia să ajungă la Buzău, însă a oprit în Făurei pentru a lua trenul de legătură. Bărbatul a avut parte însă de acest accident stupid, care i-a adus moartea, în momentul când a coborât din tren. Fiind noapte, el practic a căzut la coborârea din tren şi s-a lovit cu capul de o traversă de beton şi nu a mai scăpat cu viaţă. Poliţiştii şi medicul legist au constatat că decedatul nu prezenta tăieturi, dovadă că nu a fost lovit de vreun tren, singura leziune fiind în zona capului. În urma necropsiei s-a aflat cauza decesului. "I s-a făcut autopsie. Din datele de autopsie rezultă că a suferit un traumatism cranio-cerebral prin cădere accidentală pe un plan dur cu multiple neregularităţi. Nici vorbă de o mână criminală la mijloc. Avea 41 de ani, era militar la Constanţa, dar locuia la Medgidia", a precizat dr. Gina Ilie, şefa Serviciului de Medicină Legală Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro