* din 57 de kilometri programați anul acesta, s-ar putea face doar 40 km, a declarat președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk Iulian Chiriac * șeful CJ îi avertizează, totuși, pe constructori să respecte termenele pe care le au în contract, ca să nu se ajungă la penalități * într-o astfel de situație se află DJ 211 Bordei Verde – Viziru, care ar trebui finalizat până în vara acestui an, dar activitatea de pe șantier lasă de dorit
În ultima ședință a Consiliului Județean Brăila, președintele Francisk Chiriac a declarat că se lucrează intens la mai multe drumuri din județul nostru, însă a afirmat că din pricina creșterii prețurilor la materialele de construcții, din păcate, perspectivele nu sunt bune. Mai exact, președintele CJ a afirmat că deși planul inițial era ca în 2022 să fie turnat covor asfaltic pe o suprafață de 57 de km de drumuri județene, ca urmare a acestei probleme, în realitate rezultatul ar putea să fie undeva la 40 km.
”Sunt depuse toate proiectele pe care le-am votat împreună în cadrul consiliului. Sperăm și cu ajutorul Guvernului, dacă va da drumul la toate programele guvernamentale, în anul 2024 să nu mai avem niciun metru pătrat de drum județean neasfaltat. Deci le-am prins pe toate. Problema se pune cu mărirea de prețuri. Din banii alocați anul acesta – și aveam în vedere 57 de kilometri de covor asfaltic -, s-ar putea să rămânem cu 40 km. Dar nu este vina noastră. Asta se întâmplă. Vom face lucrurile astfel încât să funcționeze și să reabilităm drumurile care necesită reabilitări”, a apreciat Chiriac.
De altfel, șeful CJ Brăila le-a transmis consilierilor că vor urma câteva ședințe în care vor dezbate și aproba proiecte ce propun actualizarea prețurilor la toate investițiile demarate de instituție.
”În funcție de hotărârile de guvern care vor apărea și vor mări. Pentru că trebuie să modificăm indicatorii tehnico-economici la fiecare proiect pe care îl avem”, a conchis sursa citată.
Constructorii, avertizați să își respecte termenele din contracte
Totuși, chiar și în acest context nefavorabil, conducerea Consiliului Județean Brăila susține că va fi neiertătoare dacă vor exista întârzieri la reabilitarea Drumului Județean 211 Bordei Verde – Viziru, care trebuie să fie gata în această vară. Situația acestui drum a fost pusă în discuție de consilierul PNL Alexandru Bucălău.
”Domnule președinte, spuneți-ne și nouă ce se mai întâmplă cu Drumul Județean 211? Cel dintre Bordei Verde și Viziru? S-a deteriorat!”, a afirmat Bucălău, la rubrica ”alte probleme”, în contextul în care în ultima perioada a avut mai multe intervenții în privința acestui sector de drum.
Șeful CJ Brăila a explicat că toate problemele care au apărut în timpul sezonului rece sunt deja în curs de reabilitare. Chiriac a punctat că termenul pentru acest proiect este în vara lui 2022, astfel că dacă vor exista întârzieri, constructorul va suporta penalități. Sursa citată a mai adăugat că reabilitatea acestui drum este realizată în proporție de 70%.
”Se lucrează acum și se fac reparațiile pentru ceea ce a fost peste iarnă. Și constructorul, știți foarte bine cu mărirea de prețuri, așteaptă ordonanța de urgență a Guvernului pentru fonduri europene, să mai câștige ceva. Noi i-am făcut notificări să urgenteze pentru stratul de uzură, că acolo a mai rămas. Proiectul este realizat în proporție de 70%. Termenul de execuție final este vara acestui an. Dacă nu se încadrează în termen, vor curge penalități. Adică nu. În caz contrar nu discutăm cu absolut nimeni!”, a avertizat Chiriac.