Mai mult de jumatate din apelurile primite la Telefonul Copilului au fost erori | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Mai mult de jumatate din apelurile primite la Telefonul Copilului au fost erori

Inca de la inceputul anului, la Telefonul Copilului (983) au fost inregistrate 22 de apeluri, dintre care 16 au fost apeluri mute sau gresite, potrivit declaratiei purtatorului de cuvint al Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Braila, Simona Cimpoaie. "In data de 7 ianuarie am primit un telefon de la o minora in virsta de 16 ani, din comuna Chiscani, care a acuzat ca este victima unei agresiuni fizice. Echipa mobila s-a deplasat imediat la domiciliul fetei, dar la fata locului s-a constatat ca nu era necesara o interventie in regim de urgenta, cazul intrind in sfera celor privind conflictul familial", a relatat Simona Cimpoaie. Potrivit sursei citate, atit minora, cit si familia au fost incluse intr-un program de consiliere psihologica, in vederea depasirii situatiei conflictuale, precum si pentru prevenirea repetarii unei astfel de situatii.
Un alt caz semnalat de reprezentantul DGASPC a fost acela al unei fetite in virsta de 10 ani, care a fost gasita de o familie, pe raza municipiului Braila. Minora a fost preluata de specialistii DGASPC si a fost gazduita in Centrul de Primire in Regim de Urgenta (CPU). In urma investigatiilor efectuate, s-a constatat ca fetita are domiciliul pe raza judetului Constanta. "Minora urmeaza sa fie transferata la CPU din cadrul DGSAPC Constanta, institutie care va instrumenta acest caz", a declarat Simona Cimpoaie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro