Mai mulţi bani pentru alimente gratuite de la UE | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Mai mulţi bani pentru alimente gratuite de la UE

Concret, România va primi în acest an 28,2 milioane euro de la Uniunea Europeană, context în care va creşte numărul de persoane care vor beneficia de aceste ajutoare. Ministerul Agriculturii urmează să modifice şi să completeze HG 410/2008 sub aspectele lărgirii ariei persoanelor beneficiare şi desemnării organismelor responsabile cu gestionarea şi distribuirea produselor către beneficiari. Din cele 28,2 milioane de euro, 26,7 milioane sunt alocaţi pentru a fi cumpărate făină albă de grâu şi zahăr alb standard, iar diferenţa este alocată pentru acoperirea cheltuielilor administrative şi de transport. Selectarea operatorilor economici ce se vor implica în distruibuirea gratuită a alimentelor către beneficiari urmează a avea loc prin licitaţie începând cu luna viitoare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro