* potrivit informaţiilor transmise de prefectul judeţulu, Cătălin Boboc, astăzi a mai fost confirmat un caz Covid, la acest moment fiind 5 persoane infectate
Situaţie îngrijorătoare. Sunt 5 cazuri de COVID la Brăila, încă o persoană fiind confirmată pozitiv astăzi, după cum ne-a informat prefectul Cătălin Boboc. Ieri, numărul infectaţilor era de 4, numai că astăzi a mai fost confirmat un caz. Prefectul ne-a explicat că este o anchetă epidemiologică de amploare în curs, tocmai pentru a se stabili situația persoanelor cu care au intrat în contact cei infectaţi. Există riscul să mai apară şi alte cazuri.
La momentul când va fi stabilit rezultatul anchetei epidemiologice, prefectul a precizat că situaţia va fi anunţată.
Reamintim că de la începutul pandemiei, 22 de persoane confirmate pozitiv la Brăila s-au vindecat, iar o perioadă nu a mai apărut niciun caz în județul nostru. În ultimele zile, situația a început să se schimbe...