Peste 300 de poliţişti au descins, săptămâna trecută, în zeci de locaţii din municipiu şi au efectuat mai multe razii pentru prevenirea contrabandei cu ţigări şi produse contrafăcute, care afectează bugetul de stat. Rezultatele acţiunilor sunt impresionante: în decurs de trei zile oamenii legii au confiscat o treime din întreaga captură înregistrată pe tot parcursul anului trecut. Controalele au fost efectuate în perioada 17 - 19 martie şi au făcut parte dintr-o acţiune desfăşurată la nivel regional, în partea de est a ţării, mai exact în judeţele Brăila, Galaţi, Tulcea şi Constanţa. Per total, în cele patru judeţe au fost ridicate, în vederea confiscării, peste 700.000 de ţigări, din care 60% a fost captura poliţiştilor de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila.
{flv}23tig{/flv}
În acţiunile din Brăila au fost angrenaţi 16 poliţişti de la Investigarea fraudelor, 235 de la Ordine publică, 36 de la Investigaţii criminale, 23 de la Rutieră şi 34 de la alte forţe. În baza autorizaţiilor emise de către instanţele competente au fost executate 33 de percheziţii domiciliare, la persoanele semnalate cu preocupări pe linia comerţului ilicit de ţigarete, 171 de controale şi 33 de filtre rutiere. Poliţiştii au întocmit 17 dosare penale, în care se desfăşoară activităţi pentru probarea a 15 infracţiuni de evaziune fiscală şi 2 alte fapte conexe. În aceste cauze sunt cercetaţi 20 de suspecţi, dintre care 11 în stare de reţinere. De asemenea, au fost aplicate 194 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 108.430 de lei. În total au fost confiscate 365.900 de ţigarete provenite din infracţiuni şi 93.580 de ţigarete în urma constatării de contravenţii, în valoare de 126.195 de lei.
De exemplu, la data de 17 martie, poliţiştii brăileni au oprit în trafic autoturismul condus de Cosmin T., de 32 de ani, din Galaţi. "În urma controlului efectuat, în portbagajul maşinii au fost găsiţi trei saci din polietilenă, de culoare neagră, ce conţineau 29.700 ţigarete, cu timbre din Republica Moldova. Tânărul a fost sancţionat contravenţional, cu amendă în valoare de 1.500 de lei, conform prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, ţigaretele fiind ridicate în vederea confiscării", a precizat inspector Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Poliţiei brăilene.
De asemenea, poliţiştii brăileni specializaţi în investigarea fraudelor au efectuat, în ziua de 19 martie, trei percheziţii domiciliare, în baza autorizaţiilor emise de către Judecătoria Brăila. Astfel, au fost ridicate în vederea cercetărilor 161.900 ţigarete, în valoare de 72.855 de lei. În cauză se desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute şi pedepsite de Legea 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, suspect fiind un administrator de societate comercială.