• originar dintr-o familie distinsă din judeţul Buzău, profesorul Hugo Mărăcineanu a absolvit Facultatea de Arte Plastice din Bucureşti ca şef de promoţie • membru al Uniunii Artiştilor Plastici, artistul a participat la câteva mii de expoziţii colective şi a lucrat în cinematografie, alături de regizorul Sergiu Nicolaescu • maestrul a slujit la catedră decenii la rând, le-a împărtăşit copiilor tainele artelor şi a întemeiat cenacluri în toate şcolile în care a predat • fiul artistului brăilean, Walter, va vernisa a IV-a expoziţie personală în martie şi îşi expune creaţiile în Grecia, la Paris şi la Londra • Hugo Mărăcineanu a publicat patru volume de versuri şi are gata de tipar romanul “Blestematul” • “La ora actuală, cei care simt arta nu au bani, iar cei care au bani sunt făcuţi prin jaf şi nu le ştiu valoarea”, ne-a mărturisit cunoscutul pictor şi scriitor brăilean
Înconjurat de sute de lucrări, maestrul Hugo Mărăcineanu - descendentul eroului de la Griviţa, de la 1877 - se încăpăţânează, mai abitir, să creeze. Nu pentru acum, ci pentru eternitate. Artistul - rămas orfan de tată în adolescenţă şi sprijinit la studii de mama sa, cu pensie de CAP de 45 de lei - pictează acum în frig, pentru că nu-şi permite luxul caloriferului: “Impozitul pe atelier, taxa la uniune, curentul şi întreţinerea îmi iau o pensie. Îmi mai rămân 11 pensii pe an”, ne spune, înainte de a ne arăta cu pasiune picturile, sculpturile şi desenele pe care le-a realizat - dar şi o icoană mai deosebită din atelier (“Icoana asta am adunat-o de la gunoi; era făcută bucăţi!”). Apoi ne recită cu mult patos din Eminescu, pentru că este îndrăgostit de “Luceafărul poeziei româneşti”.
Hugo Mărăcineanu a absolvit Facultatea de Arte Plastice Bucureşti în anul 1969, ca şef de promoţie, a organizat 100 de expoziţii personale, a publicat patru volume de versuri şi a format generaţii de artişti, iar acum a ajuns să creeze în frig, singur, uitat de cei pe care i-a slujit cu credinţă, la catedră, decenii la rând. Pentru că Brăila nu-şi cunoaşte valorile, aşa cum nu-şi cunoaşte nici trecutul. Omul care a lucrat, cândva, în cinematografie, alături de Sergiu Nicolaescu, şi care a creat decoruri pentru filmele “Dacii” şi “Columna”, artistul care a pictat biserici în vacanţe ca să aibe bani pentru facultate, a fost nedreptăţit atunci, pentru că era fiu de “chiabur”, dar şi acum, pentru că este un artist consacrat. “De ce lucrează această mână de împătimiţi care nu sunt nici sprijiniţi, nici agreaţi de conducerea comunei Brăila? Ei bine, ei lucrează pentru că asta simt, asta ştiu, că ei pentru asta au venit şi trăiesc. Da, pentru concepţia de azi, sunt nişte nebuni, dar sunt nebunii noştri cei de toate zilele, care ne mai îndulcesc sufletul hăituit de toate ale vieţii...” ( prof. Hugo Mărăcineanu).
“Când eram mic, furam cărţi dintr-un conac boieresc de la Mizil şi le citeam”
Artistul Hugo Mărăcineanu - urmaş al eroului de la reduta Griviţa II, căpitanul Walter Mărăcineanu (bunicul dinspre tată era văr bun cu eroul român) - s-a născut la 1 august 1944, în localitatea Câmpeni, comuna Amaru, judeţul Buzău, într-o familie de gospodari, veterani ai Războiului Balcanic, al Primului şi al celui de-al Doilea Război Mondial. “Bunicul meu, Stavarache Mărăcineanu, avea două trăsuri, o berlină, şaretă, docar, sanie de piaţă şi patru cai la trăsură - plus şase cai de tracţiune grea - tractor “Lanz”, moară de vânt, povernă de ţuică, iaz, vie, pământul bunicii Riţa şi pământul cu care fusese împroprietărit după Războiul Balcanic. La şarja de la Bazarcic, bunicul a fost singurul care a scăpat cu viaţă din tot escadronul, după ce i-a fost omorât calul. Fusese la Roşiori. Tata a fost încadrat la Artilerie şi a luptat în Războiul din Răsărit, la Odessa, Stalindrad şi Stepa Calmucă”, ne-a mărturisit profesorul. Când au venit comuniştii la putere, i-au lăsat săraci lipiţi pământului, pe motiv că ar fi făcut avere în chip necinstit, nu prin sudoarea frunţii. Artistul plastic poveşteşte:
“La colectivizare, ne-au luat tot: pământ, cai, căruţă, toată agoniseala. După ei, tata era chiabur. Ca să termine o şcoală, fraţii mei au fost înfiaţi de rude. În clasa a X-a, mi-au luat bursa, că ar fi crescut nivelul de trai al oamenilor muncii. I-am spus atunci directorului că, dacă nu-i luau pământul lui tata, făceam şcoala la Paris, nu la Bucureşti!”.
Îndrăgostit de artă şi de cultură (“Când eram mic, furam cărţi dintr-un conac boieresc de la Mizil, care era părăsit, şi le citeam!”) Hugo Mărăcineanu a urmat cursurile Liceului de Artă Bucureşti (1960-1965), rămânând orfan de tată la terminarea liceului. În 1969, a absolvit, ca şef de promoţie, cursurile Facultăţii de Arte Plastice Bucureşti. Mama sa avea o pensie de CAP de numai 45 de lei, în anii '60, astfel că tânărul artist a trebuit să muncească în vacanţe, ca să-şi poată continua studiile.
A creat decorurile pentru “Dacii” şi “Columna”
Aşa a început Hugo Mărăcineanu să picteze biserici şi să lucreze la Cinematografie, unde realiza mulaje din ipsos, cu armătură, pe care le luai cu macaraua, obiecte pentru decor şi recuzită. “Am lucrat pentru decorurile din filmele “Dacii”, “Columna”, “Şapte băieţi şi o fetişcană”. Aşa l-am cunoscut pe regizorul Sergiu Nicolaescu, împreună cu care lucram la montaj. Lucram, de asemenea, cu Florin Codre, cel care a realizat sculptura monumentală a Regelui Carol I, de la Palatul Regal, şi statuia lui Mihai Viteazul, de la Sf. Gheorghe. Îmi amintesc că, în timpul unui chef la restaurantul “Pescăruş”, a ieşit cu bătaie; Codre s-a luat de chelneri şi a venit miliţia. I-au dus pe toţi la sediu, i-au tuns şi i-au ras, inclusiv pe Sergiu Nicolaescu”, povesteşte maestrul penelului.
În timpul facultăţii, Hugo Mărăcineanu a participat, fără să vrea, la mişcările studenţeşti din decembrie 1968. Studenţii bucureşteni protestau, în acel moment, împotriva decretului pentru interzicerea avortului şi cereau, totodată, să li se permită să sărbătorească Crăciunul. Mărăcineanu se afla pe stradă, împreună cu alţi studenţi, când a fost blocat în Piaţa Kogălniceanu. “La scurt timp, au apărut dubele. Au blocat toate ieşirile din piaţă şi, la un moment dat, au năvălit miliţienii şi unii în civil, care făceau şi poze. Studenţii fugeau panicaţi, care încotro. Mi-am amintit la timp că e un gang liber, de care nu ştiau mulţi, şi am reuşit să ies în cheiul Dâmboviţei. Am intrat în Dâmboviţa şi am traversat-o, apoi m-am făcut nevăzut. Aşa am scăpat”, povesteşte artistul brăilean.
Obişnuia să meargă în toată ţara cu marfarul, ca să nu plătească bilet, vizitând biblioteci şi potolindu-şi setea de cunoaştere. După absolvirea facultăţii, a primit repartiţie la Brăila. “Am nimerit pe mâna lui Timotei Petridis, care era inspector şcolar general”, îşi aminteşte el. Iar după ce “a băut apă de Dunăre”, cum se spune, n-a mai plecat. “Erau aici nişte tramvaie vai de ele, că pe cele bune le luaseră ruşii şi le duseseră la Odessa. Prima dată, am fost profesor de caligrafie şi desen la Şcoala nr. 1. Până la pensionare, pe vremea guvernului Boc, am predat desen de execuţie, arhitectură, caligrafie (vreo patru ani), modelaj şi desen de croitorie”, îşi aminteşte maestrul Hugo Mărăcineanu.
“La ora actuală, cei care simt arta nu au bani”
Profesorul Hugo Mărăcineanu a fost unul dintre dascălii care au înfiinţat Şcoala Generală de Muzică şi Arte Plastice din Brăila. Până la pensionare, pe vremea guvernului Boc, a predat cursuri la Liceul de Arte “Hariclea Darclee”, după ce şcolise generaţii întregi de elevi la Lceul “Panait Cerna” şi la Şcolile “Vlaicu Vodă”, “Aurel Vlaicu” şi “Fănuş Neagu”.
Membru al Uniuniii Artiştilor Plastici din România (UAP) din anii '90, reputatul pictor brăilean i-a transmis fiului său, Walter, de 42 de ani, dragostea necondiţionată pentru artă şi pentru frumos. “Fiul meu a absolvit Colegiul “Gh. M. Murgoci” şi Facultatea de Pictură şi Restaurare din cadrul Institutului Teologic Ortodox. Acum, lucrează la o firmă particulară, însă realizează şi grafică, design, grafică publicitară, pictură. În martie, va vernisa cea de-a IV-a expoziţie personală la Brăila. Walter participă la toate saloanele de pictură şi expune, de asemenea, în Grecia, la Paris şi la Londra. Totodată, a publicat două volume de versuri: “Poemele lui Aitala” şi “Organizaţia”, ne-a spus maestrul.
Cartea de vizită a artistului plastic brăilean este una impresionantă. Hugo Mărăcineanu a vernisat din '70 încoace peste 100 de expoziţii personale. A expus la Biblioteca Judeţeană “Panait Istrati”, dar şi la Palatul Justiţiei, la Galaţi, Breaza, Năvodari şi Tecuci. A participat, de asemenea, la câteva mii de expoziţii colective - regionale, naţionale, festivaluri şi omagieri - şi a ilustrat nu mai puţin de 15 cărţi scoase de sub teascuri. A realizat cronici ale expoziţiilor de artă şi a participat la nenumărate tabere de creaţie.
Maestrul este, deopotrivă, neîntrecut la scris şi aşterne pe hârtie cuvinte meşteşugite. A publicat patru volume de versuri şi are pregătit pentru tipar romanul “Blestematul”, precum şi trei nuvele: “Die Cronik”, “Clepsidra înfundată”, “Când se întunecă lumina”.
“Blestematul este povestea unuia care nu vrea să fie ca toţi ceilalţi. El se consideră simplu OM, dar ceilalţi îl consideră nebun. Romanul reprezintă un avertisment pentru cei ce vor îndrăzni să fie “altfel” decât toţi”, ne-a mărturisit artistul scriitor.
La capitorul “realizări”, mai trebuie spus faptul că profesorul Mărăcineanu a restaurat bilbioteca publică (în '74) şi a decorat Şcolile “Ion Creangă” şi “Vlaicu Vodă”. De asemenea, a fondat cenacluri pentru copiii cu aptitudini artistice. “Tot timpul am avut cenacluri ale copiilor. “Micii maeştrii” la Şcoala nr. 1, “Coloana H”, înfiinţat în 1999, dar şi “Gh. Naum” al profesorilor de desen din Brăila. Prin “Coloana H” au trecut peste 180 de copii, ba chiar şi oameni mari”, ne-a spus neîntrecutul artist.
Printre alţii, maestrul a avut-o elevă pe Bianca Pirnog, care este acum în Marea Britanie şi care a absolvit Academia de Grafică şi Design de la Londra. Lucrările Biancăi se vând în toată lumea. Tot în Anglia, se află o altă elevă de-a profesorului Hugo Mărăcineanu, Lavinia Turtoi, iar Daniela Cocioabă, absolventă de design de mobilier, este stablită în Finlanda. Ca să amintim numai câteva nume. Din păcate, însă, artiştii sunt prea puţin apreciaţi la Brăila. Ca în toată România, de altfel.
“Anul trecut, la Salonul Naţional de Plastică Mică, din luna iunie, de la Brăila - eveniment de talie naţională, la care au fost prezenţi 356 de artişti - nu a venit nimeni din partea autorităţilor locale. La ora actuală, cei care simt arta nu au bani, iar cei care au bani sunt făcuţi prin jaf şi nu le ştiu valoarea. Nu vor investi în artă, în frumos, în arhitectură. Sunt convinşi că se pricep la toate. Vedem cu groază ce căsoaie şi-au ridicat - fără stil, fără bun simţ, pline de tot felul de obiecte cel puţin îndoielnice, dacă nu de prost gust”, a spus, cu părere de rău, artistul plastic Hugo Mărăcineanu, cel care ar trebui să fie mândria Brăilei postdecembriste. Oraşul care, la trei decenii de la Revoluţie, nu şi-a regăsit, pe deplin, identitatea pierdută şi nu-şi cunoaşte valorile.
