Macarale "uitate" intre blocuri | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Macarale "uitate" intre blocuri

"Macarale rid in soare, argintii", spunea refrenul unui cintec, acum vreo 30 de ani, cind in Romania se construiau blocuri pe banda rulanta, citeva zeci intr-un an. In prezent, nu se mai construieste decit cite un bloc pe cincinal, dar macaralele, au n-au treaba, tot rid in soare, ruginii, nu argintii. Adica ruginite! Indolenta constructorilor si a autoritatile face ca doua macarale uriase sa zaca abandonate linga doua blocuri date recent in folosinta, in Ansamblul Buzaului. Este vorba despre blocul 24 si blocul B 32, construite in baza Ordonantei 19, ce acorda facilitati tinerilor casatoriti pentru obtinerea unei locuinte. Imobilele sint noi, frumos tencuite si dotate cu geamuri termopan, aspectul lor modern fiind superior blocurilor invecinate, construite inainte de '89 sau in primii ani dupa '90. Toate ar fi bune si frumoase, daca aceste macarale, gigantice si ruginite, nu ar strica de tot farmecul decorului. Si nu numai imaginea lor este deranjanta pentru locatarii blocurilor in cauza... "Sint foarte periculoase, in primul rind pentru ca se afla la indemina copiilor care se catara pe ele, riscind sa cada de la inaltime si sa se raneasca foarte grav. Pe de alta parte, spatiul ocupat de aceste macarale ar putea fi folosit pentru locuri de parcare, fiindca e mare nevoie de asa ceva. In plus, ne temem ca nu cumva acest mastodont abandonat aici sa nu fie doborit de vint, daca va fi vreo furtuna puternica", ne-a declarat unul dintre locatarii blocului B 32 bis.
Problema este foarte bine cunoscuta la nivelul Primariei Braila care, potrivit Ordonantei de Urgenta nr. 111/2002 are obligatia de a dezafecta macaralele abandonate pe raza municipiului. "Se considera ca au fost abandonate, la un an dupa terminarea lucrarilor pe santierul de constructii. In aceste conditii, proprietarul este somat ca, in maxim 90 de zile, sa dezasambleze utilajul si sa elibereze zona. In caz contrar, Primaria poate angaja o firma care sa execute dezasamblarea. Utilajul este apoi vindut, iar din banii obtinuti se achita operatiunea de dezasamblare, suma ramasa fiind data proprietarului macaralei", ne-a explicat Marinel Toia, directorul adjunct al Directiei Urbanism, Amenajarea Teritoriului si Lucrari Publice, din cadrul Primariei Braila. Acesta ne-a informat ca, in cazul macaralei de linga blocul 24, s-au facut toate demersurile, ajungindu-se la stadiul cautarii unei firme care sa execute dezasamblarea. In ceea ce priveste mastodontul de metal de linga B 32 bis, Primaria a luat nota de faptul ca acesta s-a executate in baza Ordonantei 19, lucrarea fiind coordonata de Consiliul Judetean. In acest context, s-a trimis o adresa catre CJ, prin care se solicita sa se comunice data procesului-verbal de receptie a lucrarilor, firma care a lucrat si motivul pentru care macaraua nu a fost ridicata pina in prezent. "Vem sa stim exact daca a trecut un an de la finalizarea lucrarilor pe santier si ce firma este responsabila pentru abandonarea macaralei. Asteptam, zilele urmatoare, un raspuns de la CJ pe aceasta tema", ne-a mai spus directorul Toia.
Cele doua macarale apartin societatii "Sorex" Galati, firma de mecanizare in constructii. Directorul acesteia, Ion Popa, sustine ca nu intra in sarcina firmei sale sa duca cele doua utilaje acolo unde le este locul. "Macaralele au fost inchiriate pentru operatiuni de constructie si, potrivit contractului de inchiriere, costul dezasamblarii si transportului lor la depozitul nostru trebuie suportat de beneficiarul lucrarii. Asa ca nu pe noi trebuie sa ne someze Primaria. Avem 200 de macarale inchiriate in toata tara, dar ca la Braila nu am patit pe nicaieri. Noi le-am inchiriat unei firme, care a facut fundatia constructiei, apoi a venit alta firma si a luat restul lucrarii, iar acum nu se mai pun de acord in privinta achitarii de obligatia dezafectarii si transportului utilajelor. In final, beneficiarul lucrarii, care este Primaria sau Consiliul Local, nu stiu exact, trebuie sa dea banii necesari. Nu este corect sa ni se trimita noua somatii!", ne-a declarat directorul Popa. Acesta, ca si reprezentantii Primariei, spera la rezolvarea pe cale amiabila a problemei. S-ar putea, insa, ca pina cind toate partile se vor pune de acord sa se mai adune multa rugina pe macaralele lasate ca un ghimpe in coasta unor blocuri nou-noute.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro