• nesimţirea dar şi inconştienţa de care dau dovadă unii dintre concitadinii noştri poate avea consecinţe grave • materialul medical utilizat poate fi contaminat cu bacterii şi viruşi şi poate prolifera răspândirea acestora
În plină criză pandemică, pe trotuarele oraşului, pe lângă gunoaiele cu care eram deja familiarizaţi, precum chiştoace, pahare de cafea, pet-uri, ambalaje Mc Donald's ş.a.m.d. şi-au făcut apariţia şi deşeurile medicale. Aici vorbim despre atât de căutatele în această perioadă măscuţe chirurgicale si mai nou de mânuşi chirurgicale. Prezenţa acestor deşeuri medicale în peisajul urban, pe lângă pericolul biologic pe care îl reprezintă, nu fac decât să accentueze ideea că nesimţirea unora este imună şi în faţa temutului virus. Inclusiv contactul vizual cu astfel de gunoaie produce o stare de anxietate în plus pe lângă cea dată de epidemia gripală. Această meteahnă veche a brăilenilor spărgători de seminţe prăjite, practicată în această perioadă poate fi extrem de periculoasă! Specialiştii atrag atenţia că măştile chirurgicale, după folosinţă, sunt contaminate cu bacterii şi viruşi, iar aruncarea lor la voia întâmplării nu ajută decât la răspândirea acestora!