Mirosul insuportabil ce se face simţit în zona de nord a oraşului din cauza activităţii crematoriului firmei "Cazacioc & Co" SRL se află şi în atenţia Comisariatului Judeţean Brăila al Gărzii Naţionale de Mediu, chiar dacă societatea respectivă îşi are sediul pe teritoriul judeţului Tulcea, iar competenţele pentru rezolvarea problemei aparţin autorităţilor tulcene, potrivit reglementărilor în vigoare. Conducerea Gărzii de Mediu Brăila ne-a informat că, după ce a primit sesizări pe această temă de la locatari ai municipiului Brăila, a trimis la rândul său adrese către Garda de Mediu Tulcea, solicitând soluţionarea cazului, conform competenţelor legale. O primă acţiune în acest sens a avut loc în toamna anului 2015, când comisariatul brăilean a fost sesizat cu privire la existenţa unui miros de "carne arsă" în cartierele apropiate de trecerea bac spre Smârdan. Sesizările s-au repetat şi anul acesta. "În anul 2016 a fost înregistrată o nouă sesizare a cetăţenilor municipiului Brăila, din zona cartierului Plantelor, prin care se semnala «un miros greu şi urât, predominând mirosul de păr şi piele arsă». Şi această sesizare a fost analizată de comisari GM Brăila şi a fost redirecţionată către GM Tulcea, spre soluţionare conform competenţelor legale", se arată într-un comunicat de presă semnat de comisarul şef al Gărzii de Mediu Brăila, Carmen Popoacă.
Conducerea GM Brăila mai menţionează că, deşi nu poate controla şi sancţiona activitatea propriu-zisă a crematoriului din localitatea Smârdan, a acţionat conform ariei sale de competenţă, solicitând agentului economic respectiv să respecte legea în ceea ce priveşte transportul de cadavre de animale care tranzitează judeţul şi municipiul Brăila. "GM Brăila a transmis către agenţii economici SC Protan SA şi SC Cazacioc & Co SRL, care efectuează operaţiuni de transport şi de eliminare a cadavrelor şi deşeurilor de origine animală atenţionări privind obligaţia de a lua toate măsurile pentru asigurarea transportului acestor categorii de deşeuri cu mijloace auto corespunzătoare şi în bună stare de funcţionare, astfel încât su nu fie afectaţi factorii de mediu şi să nu producă disconfort locuitorilor din zonele tranzitate", se mai arată în comunicatul semnat de comisarul şef Popoacă. În cazul nerespectării acestor dispoziţii, agenţii economici respectivi riscă sancţiuni foarte mari, cuprinse între 50.000 şi 100.000 lei.
Din câte se pare, una dintre cauzele mirosului pestilenţial era reprezentată şi de felul cum se făceau respectivele transporturi, cu autospeciale neizolate corespunzător, ce prezentau diverse scurgeri pe traseu. Vestea bună pentru brăileni este că, după ce a primit notificarea de la Garda de Mediu, conducerea firmei "Cazacioc & Co" SRL a anunţat că va direcţiona transportul de cadavre şi deşeuri de animale pe rute care să ocolească municipiul Brăila.
Garda de Mediu Brăila va urmări, prin intermediul colegilor de la Tulcea, şi felul în care "Cazacioc" SRL va înţelege să monteze filtre mai performante pe coşurile de fum ale crematoriului din Smârdan. Crematoriul respectiv a rămas, de ceva vreme, de când activitatea "Protan" SA se rezumă doar la transportul de deşeuri, singurul autorizat să distrugă cadavrele de animale din această zonă a ţării. Normele europene au interzis folosirea vechilor gropi cu var nestins, distrugerea prin ardere fiind singura permisă în prezent.
Deşi este un rău necesar, existenţa crematoriului din Smârdan îi nemulţumeşte pe brăileni, din cauza mirosului greu de suportat ce vine dinspre cuptoarele sale. Reclamaţiile s-au înmulţit în ultima perioadă, astfel că atât Primăria cât şi Prefectura Brăila au anunţat că vor face demersuri, pe lângă autorităţile de mediu din Brăila, Bucureşti şi Tulcea, pentru rezolvarea problemei, într-o manieră legală.
O dubă care transporta carne expirată s-a răsturnat lângă Măxineni
Din câte se pare, maşinile care transportă deşeuri de origine animală spre crematoriul de la Smârdan încă nu folosesc rutele ocolitoare anunţate de conducerea SC "Cazacioc" SRL. Ieri dimineaţă, o autospecială încărcată cu carne expirată, provenind de la un supermarket, care urma să fie dusă spre incinerare la crematoriul tulcean, s-a răsturnat în apropiere de Măxineni. Din câte se pare, un TIR ar fi trecut cu viteză pe lângă dubiţa cu carne, aceasta a intrat în balans, şoferul nu a mai putut să o redreseze, astfel că s-a răsturnat în şanţul de pe marginea drumului. În urma accidentului, încărcătura s-a împrăştiat. Şoferul a scăpat nevătămat şi a chemat o maşină de schimb care să preia carnea expirată ce urma să fie distrusă în cuptoarele crematoriului din Smârdan.