* azi-dimineaţă, un autotursim marca Opel, cu număr de Galaţi, s-a aprins, cel mai probabil pe fondul unui scurtcircuit * pompierii au stins flăcările care i-au cam pus pe fugă pe cei aflaţi în zonă
Flăcări, fum intens şi groază printre clienţii veniţi azi-dimineaţă la complexul comercial TUG de pe Şoseaua Râmnicu Sărat. Un autotursim marca Opel, model mai vechi, s-a aprins pur şi simplu. Cel aflat la volan a simţit însă mirosul şi a reuşit să iasă la timp din maşina cuprinsă de flăcări. Pompierii au venit imediat în zonă şi au reuşit să stingă flăcările care au cuprins partea din faţă a autotrismului dar exista riscul să se extindă.
Poliţiştii au mers la faţa locului şi au efectuat cercetări, însă din primele informaţii se pare că incendiul a pornit de la un scurtcircuit şi nu e vorba despre vreo aprindere intenţionată. Nu au rezultat victime ci doar avarierea autoturismului.
Brăilenii care locuiesc în apropiere s-au gândit la ce este mai rău atunci când au simţit mirosul de ars. „Mirosea tare, a cauciuc ars aşa. Mi-am dat seama că a luat foc ceva, apoi am auzit maşina de pompieri. Îmi era teamă să nu fi luat foc ceva prin vecini, apoi am aflat că era o maşină, dar bine că nu a fost mai rău, putea face explozie”, ne-a declarat o femeie.