• Mircea Iordache, în vârstă de 42 de ani, domiciliat în comuna Chiscani, care a agresat sexual trei minore, a primit condamnarea de 7 ani închisoare • individul a obligat o minoră de 15 ani să facă sex cu el, după ce a dat buzna în locuinţa unui prieten • pe o altă minoră a atacat-o în scare blocului, însă fata a scăpat de viol pentru că a început să ţipe după ajutor • o altă fată a fost agresată de bărbat, dar aceasta nu a depus plângere • sentinţa dată de prima instanţă nu este definitivă
Închisoare pentru violatorul din Chiscani. Judecătoria Brăila l-a condamnat pe inculpatul Mircea Iordache, de 42 de ani, de profesie măcelar, la 7 ani închisoare pentru infracţiunea de viol. Individul a batjocorit trei minore, în numai două zile, el fiind trimis în judecată de procurori pentru infracţiunile de viol asupra unei minore, agresiune sexuală şi violare de domiciliu. Sentinţa dată de prima instanţă nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.
Individ cu antecedente penale, Mircea Iordache, care lucra ca măcelar în străinătate, a profitat de mai multe minore, în luna martie, intenţia lui clară fiind aceea de a-şi satisface nevoile sexuale, fără a mai ţine cont de faptul că fetele
îi puteau fi fiice. În ziua de 11 martie, Iordache a obligat-o pe o minoră de 15 ani să facă sex, după ce a dat buzna în locuinţa unui prieten. După cum au stabilit procurorii, în zi de duminică, minora aflată în plasament la Direcţia pentru Protecţia Copilului Brăila (DGASPC) şi cazată într-un apartament de tip familial, a cerut voie să plece din centru, pentru a-şi vizita o prietenă care locuia pe B-dul Alexandru Ioan Cuza. Cele două au stat de vorbă, apoi prietena a plecat să cumpere un suc de la chioşc, minora rămânând singură în locuinţă.
La un moment dat şi-a făcut apariţia Mircea Iordache, pe care victima îl mai văzuse o dată, în aceeaşi locuinţă, acesta întrebând unde sunt proprietarii.
Dacă tot a văzut că nu este nimeni acasă, inculpatul s-a aşezat pe pat lângă fată şi a început să o mângâie pe sâni, propunându-i să facă sex şi oferindu-i suma de 30 lei, după cum au stabilit anchetatorii. Persoana vătămată a refuzat propunerile indecente. În scurt timp, Iordache Mircea a devenit insistent, a scos banii şi i-a aşezat pe pat lângă persoana vătămată şi a început să o mângâie în zona genitală. Fata a încercat să se ridice de pe pat, numai că individul a prins-o de antebraţ. Eforturile fetei de a scăpa de violator au fost în zadar.
Agresorul a prins-o cu mâinile de gât şi i-a tras tricoul de pe ea, rupându-i, totodată, lănţişorul pe care-l purta la gât. Pedofilul i-a tras apoi şi pantalonii, după care a ameninţat-o că, dacă se mai zbate, “o va tăia cu cuţitul”.
Bărbatul a obligat-o pe minoră să facă sex cu el, apoi când a auzit că este minoră, având doar 15 ani, şi că va anunţa poliţia, a plecat grăbit din locuinţă. A aruncat cu ameninţări asupra fetei, avertizând-o să nu spună cuiva despre cele întâmplate. Când prietena s-a întors de la chioşc, minora batjocorită i-a povestit prin ce a trecut, apoi a mers la poliţie pentru a reclama fapta. Minora a fost prezentată la Serviciul de Medicină Legală Brăila, medicul legist confirmând existenţa unui raport sexual. La scurt timp, violatorul a fost arestat.
Proprietarul locuinţei unde s-a petrecut incidentul din ziua de 11 martie a depus la rându-i plângere penală împotriva violatorului, acuzându-l de violare de domicilliu.
Copilă de 14 ani agresată în scara blocului
La numai o zi după reclamaţia pentru viol, la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila s-a înregistrat o altă plângere. Din fericire, în acest al doilea caz nu s-a ajuns la viol. Un brăilean de pe strada Şcolilor a sesizat că fiica sa, în vârstă de 14 ani, a fost agresată de un individ chiar în scara blocului în care locuieşte. Victima le-a povestit ulterior poliţiştilor că, în ziua de 12 martie 2018, în jurul orei 17.35, s-a despărţit de două colege în Parcul Monument, după care s-a îndreptat spre casă. Fata a ajuns la scară, a sunat la interfon, însă a fost ajunsă din urmă de un bărbat necunoscut. Din cercetarea procurorului a reieşit faptul că, persoana vătămată a intrat în scara blocului, ea fiind apoi prinsă de umăr şi de mijloc, timp în care bărbatul necunoscut i-a şoptit la ureche să facă sex oral. Imediat, minora a început să ţipe la tatăl său, iar bărbatul cu gânduri necurate i-a dat drumul şi a părăsit scara blocului. Poliţiştii au reuşit să probeze faptul că violatorul de pe B-dul Cuza a comis şi agresiunea sexuală de pe Şcolilor. Individul a fost recunoscut de victime.
Potrivit declaraţiilor date ulterior de violator, în ziua de 12 martie 2018, acesta a mai acostat o fată pe stradă, în dreptul Complexului Dinamo din cartierul Obor - fapt dovedit de înregistrările video ale camerelor de supraveghere. Victima nu a depus plângere penală şi nu a sesizat poliţia, astfel că nu a putut fi identificată.
Legat de fapta de viol, comisă în locuinţa de pe bulevard, inculpatul a spus că fata a fost de acord să întreţină relaţii sexuale cu el.
Procurorii au dispus trimiterea în judecată a agresorului sexual, dosarul fiind înregistrat pe rolul Judecătoriei Brăila. În urmă cu câteva zile, magistraţii au dat sentinţa.