Prima ocazie a partidei a aparţinut petroliştilor, însă, treptat, Viitorul a preluat iniţiativa şi, în minutul 27, a reuşit să treacă în avantaj după reuşita lui Marius Lupu, care a trimis mingea, cu capul, peste portarul advers, după o centrare a lui Baicu.
Până la finalul primului act ambii jucători care au colaborat la deschiderea scorului au trecut, pe rând, pe lângă majorarea lui.
La un sfert de oră de la reluare, fundaşul stânga al gazdelor, Adrian Coman, a luat o acţiune pe cont propriu, a pătruns în careul advers şi a şutat la colţul scurt. Cu tot efortul disperat al portarului petrolist, mingea a poposit în plasă: min. 60: 2-0.
Viitorul Însurăţei a continuat să domine teritorial, dar, cu toate că şi-a creat alte patru situaţii mari de gol - Lupu şi Moldoveanu, de câte două ori fiecare -, nu au găsit soluţiile ideale pentru a mai modifica tabela de marcaj.
Formaţia din Însurăţei a acumulat 30 de puncte după această victorie şi a urcat pe locul 13 în clasament.
Viitorul: Tudor - Ştefănescu, Muşat, Cheleş, A. Coman - Lupaşcu, Vioreanu, Costache, Bratosin - Baicu, Lupu.
În repriza a doua au mai evoluat Huţu, Vasilache şi Moldoveanu.