Luna sinucigasilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Luna sinucigasilor

In primele 5 luni ale anului in curs, la Serviciul de Medicina Legala Braila s-au efectuat 116 autopsii, fiind inregistrate 72 de morti violente, iar 44 decese au fost determinate de patologii preexistente. Dupa cum am aflat de la dr. Gina Ilie, sef Seviciu de Medicina Legala, din categoria mortilor violente cele mai multe au fost reprezentate de asfixiile din diferite cauze, pe primul loc situindu-se spinzurarile, care in intervalul celor 5 luni au fost in numar de 15. De asemenea, s-au inregistrat 4 cazuri de asfixii accidentale, cu bol alimentar, 6 cazuri de inec, un caz de comprimare accidentala a gitului in cadrul unei crize epileptice si un caz de asfixie cu aspirant gastric. "Din numarul total de spinzurati, cei mai multi au fost in cursul lunii mai, cind, din cele 16 autopsii efectuate, 9 au fost cazuri de sinucidere, dintre care 6 barbati si 3 femei; o parte au fost spinzurati, iar in alte situatii au fost intoxicatii voluntare cu diferite substante, medicamente sau pesticide. Daca este sa ne raportam la statistici, in luna mai rezulta clar o crestere a numarului de sinucideri fata de celelalte luni. Nu am cautat o explicatie in acest sens, dar, probabil exista o influenta a astrelor in aceasta perioada; pentru noi, evidentele in acest sens vorbesc", ne-a spus dr. Gina Ilie.
O alta cauza frecventa de moarte violenta o reprezinta accidentele; de la inceputul acestui an la Braila au fost 15 decese in urma unor accidente de trafic rutier, 3 decese din accidente feroviare, 3 din accidente de munca si 5 cazuri de caderi de la inaltime . "Au mai fost 15 cazuri de intoxicatii, cele mai frecvente fiind cele cu monoxid de carbon, din perioada rece, 4 cazuri de intoxicatii cu diferite substante si 2 cazuri de intoxicatii etilice clare. Tot in cadrul mortilor violente sint incluse si 4 cazuri de omor. Cifrele nu reprezinta o crestere foarte mare fata de anii precedenti, se constata chiar o reducere a numarului de agresiuni cu moartea victimei, dar au crescut sinuciderile si accidentele; situatia este oarecum echilibrata, iar in luna mai, de exemplu, au fost 9 cazuri de sinucideri, s-au sinucis 6 barbati si 3 femei", a precizat dr. Gina Ilie.
Potrivit sursei citate, daca in manualele de specialitate se preciza ca, in cazul sinuciderilor, barbatii prefera moartea violenta, prin spinzurare, iar femeile isi pun capat zilelor prin ingurgitarea de diverse pastile, acum nu mai s-au schimbat regulile. Astfel, sint multe cazuri de femei care s-au spinzurat sau care s-au aruncat de la balcoane sau din diverse alte locuri, dar sint si barbati care au inghitit diverse substante pentru a incheia socotelile cu viata.

Cazurile de suicid sint in crestere de la un an la altul

In anul 2006, in Romania s-au sinucis 3.187 persoane, fata de 2.913 in anul precedent, iar numarul celor care si-au curmat singuri viata in cursul anului trecut depaseste numarul celor morti in accidente rutiere. Statisticile medicilor legisti arata ca cei mai multi sinucigasi sint barbati, cu virste cuprinse intre 41 si 50 de ani. Acestia prefera sa-si puna capat zilelor prin spinzurare, in special in lunile aprilie, mai, iunie si iulie. Conform documentelor de specialitate, numarul sinuciderilor creste dramatic la finalul mandatelor politice, in anii preelectorali si electorali si sint semne ca 2007 ar putea inregistra un record la acest capitol sumbru. Desi numarul cazurilor de suicid reprezinta o crestere de la un an la altul, inca nu se stie concret ce mecanism declanseaza decizia de a termina cu viata la modul violent. Suicidul are o latura ciudata, in sensul ca sinucigasul pare sa capete brusc puteri stranii care il imping catre gestul fatal, in special cind sinuciderea are la baza o depresie psihica, sint de parere specialistii. O astfel de situatie s-a inregistrat in urma cu doua luni de zile la sectia de boli cronice a Spitalului de Psihiatrie, cind, asa dupa cum v-am mai informat in paginile ziarului nostru, o femeie care avusese mai multe tentative de suicid, a reusit sa-si puna capat zilelor strangulindu-se cu minecile camasii de noapte stind pe scaun si stringind cu putere, din pozitia sezind. Desi, teoretic, asa ceva este greu de imaginat, femeia a fost gasita fara suflare la scurt timp, orice incercare de resuscitare a acesteia fiind de prisos.

Mai multe sinucideri decit morti in accidente rutiere

Potrivit raportului pe 2006 al Institutului de Medicina Legala "Mina Minovici", anul trecut, sinuciderile au reprezentat 27,7% din totalul deceselor violente. Conform statisticilor, numarul sinuciderilor a fost mai mare decit cel al victimelor inregistrate in urma accidentelor rutiere. Anul trecut, la nivel national s-au inregistrat 3.187 de cazuri de sinucideri, o valoare sensibil mai mare decit in 2005 (cind au fost 2.913 cazuri), care marcheaza debutul unei evolutii ascendente.
Raportul asupra activitatii retelei de medicina legala in 2006 arata ca cea mai frecventa modalitate de sinucidere a fost prin spinzurare, respectiv 75,3% din cazuri. La capitolul incidentei sinuciderilor pe sexe, raportul arata ca cele mai frecvente cazuri - 77% - se inregistreaza in rindul barbatilor.
Din punctul de vedere al statutului social lucrurile sint echilibrate: nu exista nici o clasa care sa fie iertata de fenomen; isi pun capat zilelor si saracii, si bogatii. In ceea ce priveste zonele in care s-au inregistrat cele mai multe sinucideri la suta de mii de locuitori, in Covasna s-au inregistrat 34,6, in Harghita 33,3, in Satu-Mare 22,2 si inTirgu Mures 22,6 cazuri de suicid la suta de mii de locuitori.
Daca pina in 1987 numarul celor care isi curmau viata era constant, in jurul cifrei 1.000, in 1988 si 1989 numarul s-a dublat; cei mai multi sinucigasi inregistrati vreodata in tara noastra fiind in anul 2000, cind 3.963 oameni si-au pus capat zilelor. Anul urmator, in 2001, numarul lor a scazut la 3.100 si a crescut din nou in 2003 si 2004, iar in 2006 a ajuns la 3.187 cazuri de suicid. Dupa cum reiese din statisticile medicilor legisti, numarul cazurilor de suicid creste primavara, cind se instaleaza o anumita nervozitate specifica anotimpului; aceasta impreuna cu problemele personale, preseaza psihicul labil si il impinge catre gestul fatal. Majoritatea cazurilor se petrec in mediul citadin, dar multe sinucideri se inregistreaza si la sate, sau in rindurile celor care au plecat sa lucreze in strainatate, din cauza dezradacinarii.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro