* directorul de îngrijiri medicale nu mai îndeplinește noile condiții minimale privind vechimea, impuse de Ministerul Sănătății
Schimbări în echipa managerială a Spitalului Județean de Urgență Brăila. Directorul de îngrijiri medicale interimar, Luiza Guță, ar urma să lase fotoliul liber, pentru că nu mai îndeplinește condițiile impuse de Ministerul Sănătății. În conferința de presă de astăzi, președintele Consiliului Județean, Francisk Chiriac, a declarat că există niște discuții pe acest subiect la spital, însă a îndrumat jurnaliștii, pentru mai multe detalii, către managerul Delia Râșnoveanu. Contactată telefonic, aceasta ne-a confirmat spusele lui Chiriac. Potrivit șefei SJU Brăila, a venit un ordin de la Minister, în care sunt impuse noi criterii pentru funcția de director de îngrijiri medicale, iar Luiza Guță nu ar avea vechimea necesară pentru acest post. Vom reveni.