Timp de aproape 18 ani, mai precis din 1990, destinele Bibliotecii Judetene "Panait Istrati" Braila au fost in miinile unui singur om, Rodica Draghici. In urma cu citeva saptamini, ea a solicitat Consiliului Judetean eliberarea din functia de director si mentinerea in institutie pe un post de executie, pentru a-si putea realiza proiectele culturale.
In cei 18 ani de manageriat, Rodica Draghici a avut si succese si neimpliniri, a avut zile frumoase, dar si nopti de nesomn. Se poate mindri insa ca a reusit sa transforme institutia, sa o modernizeze si sa renoveze spatiul din strada Poligon. A informatizat biblioteca, a adus scriitori la Braila, a sprijinit creatorii braileni, a contribuit la infiriparea unei atmosfere culturale locale. Si-ar fi dorit un spatiu mai mare, modern, dar nu a fost sa fie - deocamdata. A realizat insa carti importante pentru oras si oamenii sai: "Tipografii brailene 1838 - 1944" - 2001, Albumul "Fanus Neagu si Braila" - 2002, "Expozitie aniversara Vespasian Lungu", Catalogul de expozitie "Carte greaca la Braila", "125 de ani de biblioteca publica la Braila", "Portretul unei vieti - Fanus Neagu" - 2007, toate premiate de Asociatia Nationala a Bibliotecarilor. Eforturile i-au fost recunoscute si la nivel national, cind i s-a conferit Ordinul cultural in grad de cavaler.
"Am simtit eu ca este foarte bine si de bun simt sa ma retrag"
- Care sint proiectele pentru care ati hotarit sa mai ramineti, desi nu ca director?
- Te legi de acea mentiune a mea din cererea de eliberare din functie, ca vreau sa mai ramin ca bibliotecar pentru a lucra la proiecte importante. Ca director ai foarte multe probleme administrative si nu ai mult timp pentru proiecte. Asta nu inseamna ca nu mi-am realizat proiectele impreuna cu colectivul. Dupa 18 ani de conducere sint multumita ca am creat o echipa profesionista, care poate sa duca lucrurile la capat, insa era vorba de persoana mea in biblioteca, dupa ce ramin in functie de executie. Avem o editura a Asociatiei Bibliotecarilor, vreau sa mai scoatem niste carti, fie din creatia mea, a bibliotecarilor sau lucrari de specialitate. Trebuie sa fac antologia de poezie romano-macedoneana. In toate proiectele mele este vorba de promovarea literaturii brailene contemporane, in colaborare si cu cei de la marketing. Ma voi implica mai mult in activitatea metodologica, adica in procedurile de lucru din cadrul bibliotecii.
- Ca director, nu puteati sa faceti si aceste lucruri? De ce ati cerut eliberarea din functie?
- Le-am facut, dar cu mare greutate. Intervine rutina, am o virsta si am simtit eu ca este foarte bine si de bun simt sa ma retrag si sa las locul unor oameni care au capatat experienta si, in combinatie cu tineretea pe care o au, pot sa faca lucruri la fel sau mai bune, pentru ca in timp exigenta publicului creste. Intrarea in Uniunea Europeana ne obliga, concurenta si pretentiile cresc. Noi inca nu ne-am ridicat la standardele UE. Incercam, la Braila, dar nu am ajuns unde trebuie. Impreuna cu actualul director interimar, Dragos Neagu, am facut lucruri extraordinare, datorita unui proiect pe care el l-a scris. Noi am avut prima biblioteca virtuala din Romania. Bibliografia pentru liceu poate fi accesata pe internet. Eu sint foarte mindra de ceea ce am facut la biblioteca. Cererea mea de eliberare din functie nu a fost ceva de moment. Cam din toamna am discutat cu directorul adjunct, l-am vazut ca este pregatit pentru aceasta functie. Sint covinsa ca nu are concurent, are o experienta greu de egalat. Din fericire, sint in biblioteca oameni pregatiti pentru postul de director adjunct.
- Nume?
- Nu dau nici un nume, dar ei se pot prezenta la concurs. Directorul adjunct va coordona sectiile de specialitate.
"Am reusit sa aduc biblioteca in primele trei sau patru din tara"
- Ati fost director de biblioteca 18 ani. Nu v-ati plictisit? Munca nu este monotona?
- Nu, pentru ca in '90 cind am preluat conducerea bibliotecii, institutia era in a doua jumatate a topului bibliotecilor din tara. Eu am reusit sa aduc biblioteca in primele trei sau patru din tara, impreuna cu colectivul. Nu a fost plictisitor pentru ca in fiecare an am avut de facut altceva. Am facut si o biblioteca la Straseni, in Republica Moldova. Mereu am cautat sa inventam ceva, sa evoluam si asa nu a fost plictisitor.
- Ati fost hotarita de la inceputul carierei sa lucrati intr-o biblioteca?
- Mi s-a parut extraordinar sa am tot timpul la dispozitie carti. Cred ca am avut vocatie pentru munca asta. Trebuie sa recunoastem ca a lucra in cultura nu e o meserie, e o vocatie. Cei care considera ca a lucra in cultura este o meserie sint cei care se plictisesc la serviciu, nu se bucura si nici nu urmaresc satisfactii. Asteapta sa ia salariul si atit. Ma bucur mult ca am adus in biblioteca oameni care scriu, pentru ca au vocatie si stiu ca se simt bine.
- Inainte de '90 tot in biblioteca ati lucrat. Cum era?
- Totul era plat, era cumplit. Trebuia, daca faceai o actiune culturala, afisul trebuia sa ia "BT" (n.r. bun de tipar) de la Comitetul Judetean de Partid. Portret pe afis nu exista, litere mari, inchise la culoare, cit mai anoste. Actiunile de atunci erau doar cele ordonate de sus. Aveam luna cartii in intreprinderi si luna cartii la sate, in februarie. Veneau diversi scriitori, trimisi tot de sus si se duceau prin judet sau la Clubul Progresul. In rest, expozitii cu Ceausescu, cu cartile lui, expozitii de carte agrozootehnica. Foarte rar mai faceai o expozitie cu un scriitor si acesta neaparat trebuia sa fie mort. Eu nu-mi amintesc sa fi sarbatorit scriitorii in viata, asa cum se face acum. Chiar daca veneau la intilniri, nu era vorba de sarbatoarea cuiva. Ceea ce s-a intimplat in '89, desi este contestat de unii, e un lucru extraordinar pentru libertatea de creatie si pentru libertatea individului in general. Cei care n-au trait atunci nu au cum sa compare, sa aprecieze. Unii spun ca se traia mai bine atunci. Nu este adevarat. Se traieste mult mai bine acum, dar trebuie sa stii sa traiesti. Daca vrei sa muncesti, ai unde.
- Pai, se spune ca tinerii acum nu mai primesc nici case, nici serviciu.
- Si inainte erau liste interminabile cu cei care aveau nevoie de case si primeau tot cei care aveau pile. Nu primea toata lumea. Problema cu casele este una foarte veche in Romania. Si faptul ca acum se respecta zilele libere este foarte important. Inainte de '89 era groaznic. Era Craciunul, ne chemau. De 1 mai, 23 august ne chemau sa repetam pasii de la defilare peste program. Pe 23 august de la sase dimineata ne tineau in strada cu pancarde, ajungeam la doua acasa, rupti de foame. Cei care spun ca era mai bine inainte nu vor sa realizeze diferentele dintre lucrurile de atunci, nefiresti, si cele de acum. Oamenii sint mai respectati acum. Nu aveam lumina, apa, program la televizor doar doua ore pe zi, nici nu vreau sa-mi amintesc.
"Pentru doua vorbe, cartile ajungeau la fondul secret"
- Cum se faceau lansarile de carti atunci?
- Atunci cind se faceau erau programate tot in cadrul acelor sarbatori fixate de conducerea de la Bucuresti. Se faceau in librarii si nu se vorbea de partid decit daca era o carte cu poezii patriotice. Scriitorii braileni veneau la Braila, dar totul era doar cu aprobare de sus, bibloteca nu putea avea initiative. Nu puteai sa faci un program de capul tau, fara sa ceri avizul de la Partid.
- Cartile indezirabile? Ce se intimpla cu ele?
- Existau periodic liste trimise de Biblioteca Nationala a Romaniei, intocmite la indicatiile de sus, cu acele carti pe care noi trebuia sa le scoatem din circulatie si sa le trimitem lor la Bucuresti. Tuturor scriitorilor plecati in strainatate le-au fost retrase cartile in perioada comunista. Mare pacat, pentru ca noi am ramas fara carti. Cartile dinante de '44 erau la fondul secret. Pentru doua vorbe, cartile ajungeau la fondul secret. Editiile eminesciene cu "Doina" erau tot la fondul secret.
- La acest fond nu avea acces nimeni?
- Numai daca era o problema legata de doctorat, altfel nu aveai acces.
- Care a fost cel mai greu lucru de care v-ati lovit imediat dupa '90?
- Cel mai dificil lucru, pe care nu l-am realizat nici acum, a fost o cladire speciala pentru biblioteca, ca sa nu mai improvizam. A fost bine ca nu l-am realizat in '90, spun acum, pentru ca viziunile de atunci erau altele. Acum avem o viziune extraordinara, dar costa mult. Promisiuni exista, dar imi pare rau ca nu s-a facut cladirea in Buzaului, pentru ca acolo raminea o filiala permanenta si ar fi fost un cistig extraordinar pentru oras. Oricum, spatiul era mult mai functional decit este acum biblioteca.
- Ce inseamna un spatiu functional?
- Sa fie un spatiu foarte mare, sa nu mai fii trimis in alta camera pentru a asculta un disc sau pentru a-ti alege o carte sau sa accesezi Internetul. Toate documentele, indiferent de suport, sa fie in acelasi spatiu. Asta este o biblioteca moderna. Asta dorim noi, asta am vazut in strainatate. Omul trebuie sa consume cit mai putin timp pentru cautarea documentelor in biblioteca.
"Marin Sorescu m-a fermecat"
- Ce intimplare v-a impresionat in toti acesti ani?
- Nu exista o anume intimplare. M-au impresionat toate intilnirile cu scriitori. Marin Sorescu, Eugen Simion, Lucian Chisu, Grigore Marasanu, Adrian Paunescu, toate acestea m-au impresionat, dar cel mai mult m-am bucurat ca l-am cunoscut pe Marin Sorescu.
- Cum era ca interlocutor?
- Foarte placut, dar se irita foarte repede daca nu-i placea ceva. Era un om foarte apropiat. Am fost invitata de doua trei ori la el acasa si n-am sa uit niciodata cit era de bucuros cind imi prezenta biblioteca lui. Avea niste carti extraordinare, autografe de la scriitori din toata lumea. Marin Sorescu m-a fermecat. Toate intimplarile, intilnirile acestea m-au mobilizat, m-au bucurat si am vrut mereu sa fac altceva.
- Pe Marin Preda l-ati cunoscut? Credeti ca a fost otravit?
- Stiu toate zvonurile care circula apropo de moartea lui, dar nu cred ca a fost otravit. Mi-a povestit Cezar Ivanescu, cind a venit la "Balcanica", exact ce mi-a povestit si Dan Claudiu Tanasescu cu citiva ani in urma si mi-am dat seama ca a fost pur si simplu un accident. A fost o petrecere, un chef, iar Cezar Ivanescu era suparat si ii condamna pe cei din anturajul lui, de intimplare, pentru ca ei obisnuiau, dupa petreceri, sa-l plimbe prin parc pe Marin Preda ca sa-si mai revina. Am inteles ca atunci l-a luat cineva, l-a trintit direct pe pat si nu a mai interesat pe nimeni ce se intimpla. Eu cred foarte mult in destin si cred ca acesta a fost destinul lui, atitia ani a avut de trait.
In cei 18 ani de manageriat, Rodica Draghici a avut si succese si neimpliniri, a avut zile frumoase, dar si nopti de nesomn. Se poate mindri insa ca a reusit sa transforme institutia, sa o modernizeze si sa renoveze spatiul din strada Poligon. A informatizat biblioteca, a adus scriitori la Braila, a sprijinit creatorii braileni, a contribuit la infiriparea unei atmosfere culturale locale. Si-ar fi dorit un spatiu mai mare, modern, dar nu a fost sa fie - deocamdata. A realizat insa carti importante pentru oras si oamenii sai: "Tipografii brailene 1838 - 1944" - 2001, Albumul "Fanus Neagu si Braila" - 2002, "Expozitie aniversara Vespasian Lungu", Catalogul de expozitie "Carte greaca la Braila", "125 de ani de biblioteca publica la Braila", "Portretul unei vieti - Fanus Neagu" - 2007, toate premiate de Asociatia Nationala a Bibliotecarilor. Eforturile i-au fost recunoscute si la nivel national, cind i s-a conferit Ordinul cultural in grad de cavaler.
"Am simtit eu ca este foarte bine si de bun simt sa ma retrag"
- Care sint proiectele pentru care ati hotarit sa mai ramineti, desi nu ca director?
- Te legi de acea mentiune a mea din cererea de eliberare din functie, ca vreau sa mai ramin ca bibliotecar pentru a lucra la proiecte importante. Ca director ai foarte multe probleme administrative si nu ai mult timp pentru proiecte. Asta nu inseamna ca nu mi-am realizat proiectele impreuna cu colectivul. Dupa 18 ani de conducere sint multumita ca am creat o echipa profesionista, care poate sa duca lucrurile la capat, insa era vorba de persoana mea in biblioteca, dupa ce ramin in functie de executie. Avem o editura a Asociatiei Bibliotecarilor, vreau sa mai scoatem niste carti, fie din creatia mea, a bibliotecarilor sau lucrari de specialitate. Trebuie sa fac antologia de poezie romano-macedoneana. In toate proiectele mele este vorba de promovarea literaturii brailene contemporane, in colaborare si cu cei de la marketing. Ma voi implica mai mult in activitatea metodologica, adica in procedurile de lucru din cadrul bibliotecii.
- Ca director, nu puteati sa faceti si aceste lucruri? De ce ati cerut eliberarea din functie?
- Le-am facut, dar cu mare greutate. Intervine rutina, am o virsta si am simtit eu ca este foarte bine si de bun simt sa ma retrag si sa las locul unor oameni care au capatat experienta si, in combinatie cu tineretea pe care o au, pot sa faca lucruri la fel sau mai bune, pentru ca in timp exigenta publicului creste. Intrarea in Uniunea Europeana ne obliga, concurenta si pretentiile cresc. Noi inca nu ne-am ridicat la standardele UE. Incercam, la Braila, dar nu am ajuns unde trebuie. Impreuna cu actualul director interimar, Dragos Neagu, am facut lucruri extraordinare, datorita unui proiect pe care el l-a scris. Noi am avut prima biblioteca virtuala din Romania. Bibliografia pentru liceu poate fi accesata pe internet. Eu sint foarte mindra de ceea ce am facut la biblioteca. Cererea mea de eliberare din functie nu a fost ceva de moment. Cam din toamna am discutat cu directorul adjunct, l-am vazut ca este pregatit pentru aceasta functie. Sint covinsa ca nu are concurent, are o experienta greu de egalat. Din fericire, sint in biblioteca oameni pregatiti pentru postul de director adjunct.
- Nume?
- Nu dau nici un nume, dar ei se pot prezenta la concurs. Directorul adjunct va coordona sectiile de specialitate.
"Am reusit sa aduc biblioteca in primele trei sau patru din tara"
- Ati fost director de biblioteca 18 ani. Nu v-ati plictisit? Munca nu este monotona?
- Nu, pentru ca in '90 cind am preluat conducerea bibliotecii, institutia era in a doua jumatate a topului bibliotecilor din tara. Eu am reusit sa aduc biblioteca in primele trei sau patru din tara, impreuna cu colectivul. Nu a fost plictisitor pentru ca in fiecare an am avut de facut altceva. Am facut si o biblioteca la Straseni, in Republica Moldova. Mereu am cautat sa inventam ceva, sa evoluam si asa nu a fost plictisitor.
- Ati fost hotarita de la inceputul carierei sa lucrati intr-o biblioteca?
- Mi s-a parut extraordinar sa am tot timpul la dispozitie carti. Cred ca am avut vocatie pentru munca asta. Trebuie sa recunoastem ca a lucra in cultura nu e o meserie, e o vocatie. Cei care considera ca a lucra in cultura este o meserie sint cei care se plictisesc la serviciu, nu se bucura si nici nu urmaresc satisfactii. Asteapta sa ia salariul si atit. Ma bucur mult ca am adus in biblioteca oameni care scriu, pentru ca au vocatie si stiu ca se simt bine.
- Inainte de '90 tot in biblioteca ati lucrat. Cum era?
- Totul era plat, era cumplit. Trebuia, daca faceai o actiune culturala, afisul trebuia sa ia "BT" (n.r. bun de tipar) de la Comitetul Judetean de Partid. Portret pe afis nu exista, litere mari, inchise la culoare, cit mai anoste. Actiunile de atunci erau doar cele ordonate de sus. Aveam luna cartii in intreprinderi si luna cartii la sate, in februarie. Veneau diversi scriitori, trimisi tot de sus si se duceau prin judet sau la Clubul Progresul. In rest, expozitii cu Ceausescu, cu cartile lui, expozitii de carte agrozootehnica. Foarte rar mai faceai o expozitie cu un scriitor si acesta neaparat trebuia sa fie mort. Eu nu-mi amintesc sa fi sarbatorit scriitorii in viata, asa cum se face acum. Chiar daca veneau la intilniri, nu era vorba de sarbatoarea cuiva. Ceea ce s-a intimplat in '89, desi este contestat de unii, e un lucru extraordinar pentru libertatea de creatie si pentru libertatea individului in general. Cei care n-au trait atunci nu au cum sa compare, sa aprecieze. Unii spun ca se traia mai bine atunci. Nu este adevarat. Se traieste mult mai bine acum, dar trebuie sa stii sa traiesti. Daca vrei sa muncesti, ai unde.
- Pai, se spune ca tinerii acum nu mai primesc nici case, nici serviciu.
- Si inainte erau liste interminabile cu cei care aveau nevoie de case si primeau tot cei care aveau pile. Nu primea toata lumea. Problema cu casele este una foarte veche in Romania. Si faptul ca acum se respecta zilele libere este foarte important. Inainte de '89 era groaznic. Era Craciunul, ne chemau. De 1 mai, 23 august ne chemau sa repetam pasii de la defilare peste program. Pe 23 august de la sase dimineata ne tineau in strada cu pancarde, ajungeam la doua acasa, rupti de foame. Cei care spun ca era mai bine inainte nu vor sa realizeze diferentele dintre lucrurile de atunci, nefiresti, si cele de acum. Oamenii sint mai respectati acum. Nu aveam lumina, apa, program la televizor doar doua ore pe zi, nici nu vreau sa-mi amintesc.
"Pentru doua vorbe, cartile ajungeau la fondul secret"
- Cum se faceau lansarile de carti atunci?
- Atunci cind se faceau erau programate tot in cadrul acelor sarbatori fixate de conducerea de la Bucuresti. Se faceau in librarii si nu se vorbea de partid decit daca era o carte cu poezii patriotice. Scriitorii braileni veneau la Braila, dar totul era doar cu aprobare de sus, bibloteca nu putea avea initiative. Nu puteai sa faci un program de capul tau, fara sa ceri avizul de la Partid.
- Cartile indezirabile? Ce se intimpla cu ele?
- Existau periodic liste trimise de Biblioteca Nationala a Romaniei, intocmite la indicatiile de sus, cu acele carti pe care noi trebuia sa le scoatem din circulatie si sa le trimitem lor la Bucuresti. Tuturor scriitorilor plecati in strainatate le-au fost retrase cartile in perioada comunista. Mare pacat, pentru ca noi am ramas fara carti. Cartile dinante de '44 erau la fondul secret. Pentru doua vorbe, cartile ajungeau la fondul secret. Editiile eminesciene cu "Doina" erau tot la fondul secret.
- La acest fond nu avea acces nimeni?
- Numai daca era o problema legata de doctorat, altfel nu aveai acces.
- Care a fost cel mai greu lucru de care v-ati lovit imediat dupa '90?
- Cel mai dificil lucru, pe care nu l-am realizat nici acum, a fost o cladire speciala pentru biblioteca, ca sa nu mai improvizam. A fost bine ca nu l-am realizat in '90, spun acum, pentru ca viziunile de atunci erau altele. Acum avem o viziune extraordinara, dar costa mult. Promisiuni exista, dar imi pare rau ca nu s-a facut cladirea in Buzaului, pentru ca acolo raminea o filiala permanenta si ar fi fost un cistig extraordinar pentru oras. Oricum, spatiul era mult mai functional decit este acum biblioteca.
- Ce inseamna un spatiu functional?
- Sa fie un spatiu foarte mare, sa nu mai fii trimis in alta camera pentru a asculta un disc sau pentru a-ti alege o carte sau sa accesezi Internetul. Toate documentele, indiferent de suport, sa fie in acelasi spatiu. Asta este o biblioteca moderna. Asta dorim noi, asta am vazut in strainatate. Omul trebuie sa consume cit mai putin timp pentru cautarea documentelor in biblioteca.
"Marin Sorescu m-a fermecat"
- Ce intimplare v-a impresionat in toti acesti ani?
- Nu exista o anume intimplare. M-au impresionat toate intilnirile cu scriitori. Marin Sorescu, Eugen Simion, Lucian Chisu, Grigore Marasanu, Adrian Paunescu, toate acestea m-au impresionat, dar cel mai mult m-am bucurat ca l-am cunoscut pe Marin Sorescu.
- Cum era ca interlocutor?
- Foarte placut, dar se irita foarte repede daca nu-i placea ceva. Era un om foarte apropiat. Am fost invitata de doua trei ori la el acasa si n-am sa uit niciodata cit era de bucuros cind imi prezenta biblioteca lui. Avea niste carti extraordinare, autografe de la scriitori din toata lumea. Marin Sorescu m-a fermecat. Toate intimplarile, intilnirile acestea m-au mobilizat, m-au bucurat si am vrut mereu sa fac altceva.
- Pe Marin Preda l-ati cunoscut? Credeti ca a fost otravit?
- Stiu toate zvonurile care circula apropo de moartea lui, dar nu cred ca a fost otravit. Mi-a povestit Cezar Ivanescu, cind a venit la "Balcanica", exact ce mi-a povestit si Dan Claudiu Tanasescu cu citiva ani in urma si mi-am dat seama ca a fost pur si simplu un accident. A fost o petrecere, un chef, iar Cezar Ivanescu era suparat si ii condamna pe cei din anturajul lui, de intimplare, pentru ca ei obisnuiau, dupa petreceri, sa-l plimbe prin parc pe Marin Preda ca sa-si mai revina. Am inteles ca atunci l-a luat cineva, l-a trintit direct pe pat si nu a mai interesat pe nimeni ce se intimpla. Eu cred foarte mult in destin si cred ca acesta a fost destinul lui, atitia ani a avut de trait.
