Lotul olimpic la franceză | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Lotul olimpic la franceză

• judeţul Brăila va fi reprezentat la faza naţională de cinci eleve: două de la “Al. I. Cuza”, două de la “Murgoci” şi una de la “Bălcescu”

 

S-a definitivat şi lotul brăilean care va participa la Olimpiada Naţională de Limba Franceză. Cinci eleve, două eleve de la “Al. I. Cuza”, două de la “Murgoci” şi una de la “Bălcescu”, au obţinut cele mai mari punctaje la etapa judeţeană, desfăşurată în martie la Liceul Teoretic “N. Iorga”, şi vor merge la faza pe ţară, competiţie programată în perioada 24-28 aprilie la Gura Humorului, judeţul Suceava.

Astfel, lotul olimpic este format din:

Diana Maria Nedelcu, clasa a VII-a, “Al. I. Cuza”, prof. Daniela Petre. Diana are în palmares premii obţinute la olimpiadele judeţene de română - un loc III şi o menţiune, lectură - menţiune, precum şi un premiu special la Concursul Naţional “Terra”. “Îmi doresc încă din clasa a III-a să particip la această olimpiadă şi, într-un final, visul meu a devenit realitate. Sunt bucuroasă, deoarece, cu multă muncă, am reuşit să mă calific pentru prima data la faza naţională. Îmi doresc nespus să mă întorc cu un rezultat bun. A fost şi este o plăcere să lucrez pentru a face performanţă”.

Silvia Maria Budur, clasa a VIII-a, “Al. I. Cuza”, prof. Daniela Petre. Maria participă pentru al doilea an la etapa naţională, anul trecut câştigând premiul II. Tot anul trecut ea a susţinut examenul DELF şi a obţinut nivelul B2. Îi place franceza deoarece este o limbă frumoasă prin care poţi să înveţi foarte multe lucruri despre cultura unei ţări. “Anul acesta îmi doresc să urc pe podium din nou şi, de ce nu, să câştig premiul I”. La liceu s-a hotărât să urmeze profilul Ştiinţe sociale.

Alexa Elena Ionescu, clasa a IX-a, “Bălcescu”, prof. Steluţa Drâmbu. Alexa se califică pentru a treia oară la naţionala de franceză, la ediţiile precedente câştigând un premiu III şi o menţiune specială. “Sper să mă autodepăşesc şi să fiu printre cei mai buni”.  La examenul DELF a obţinut nivelul B1. 

Irina Nicoleta Păun, clasa a X-a, “Murgoci”, prof. Mihai Lefter. Este a patra naţională de franceză pentru Irina, ea bifând un premiu la fiecare participare: premiul II, premiul III şi menţiune specială. De asemenea, tânăra deţine nivelul B1 la DELF şi se pregăteşte pentru nivelul B2. Irina s-a calificat şi la naţionala de biologie şi chimie, însă a trebuit să renunţe la biologie pentru că cele două competiţii se desfăşoară în aceeaşi perioadă. “Franceza este un hobby, o pasiune”.

Andreea Mălina Neacşu, clasa a XI-a, “Murgoci”, prof. Mihai Lefter. Prima naţională la care Mălina se califică după ce, în clasa a IX-a, ea s-a clasat pe locul II la etapa judeţeană. De asemenea, ea a câştigat premii la mai multe concursuri de franceză. “Mi-a plăcut franceza încă din prima clipă. Ţin minte prima oră, prima lecţie, ţin minte când am luat primul 10. Am avut profesori care au ştiut să mă îndrume şi să mă facă să îmi placă din ce în ce mai mult. Învăţ această limbă de plăcere.” Tânăra ne-a spus că s-a decis deja să urmeze Facultatea de Limbi Străine.

Le urăm mult succes fetelor la etapa naţională!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro