* aceasta a fost numit subprefect al Județului Brăila în locul liberalului Nicolae Nițescu * de altfel, președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, discuta despre această decizie, de susținere ca subprefect a lui Adin Boboc, precizând că ar fi fost luată în cadrul Biroului Politic al liberalilor, încă dinainte de sărbătorile pascale
Consilierul municipal Loredana-Virginia Badiu (PSD) este noul subrefect al Județului Brăila. Informația ne-a fost confirmată, ieri, cu câteva ore înainte de închiderea ediției print a cotidianului ”Obiectiv - Vocea Brăilei”, dar înainte de a fi publicată de către Executiv, chiar de către prefectul județului Iulian Timofei. Contactată telefonic, Badiu a evitat să facă orice fel de delclarații în contextul în care încă nu primise nicio înștiințare oficială privind numirea sa ca subprefect. Chiar și așa, social-democrata îl va înlocui pe subprefectul Nicolae Nițescu din partea PNL. De altfel, președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a declarat înainte de sărbătorile pascale faptul că acest subiect a fost dezbătut în Biroul Politic Județean al partidului și s-a ajuns la concluzia că Adin Boboc va fi păstrat în funcția de subprefect, în timp ce locul lui Nițescu le va reveni social-democraților, ca urmare a colaborării dintre cele două partide la centru. De altfel, tot în acest context PNL-iștii au precizat că urmează să numească viitorul secretar general al Prefecturii Brăila.
”Și domnul Nițescu a fost un subprefect bun. Și cred că decizia a înțeles-o așa cum trebuie și că a rumegat-o exact așa cum i-am prezentat-o. Dumnealui nu este îndepărtat cu nimic. Este colegul nostru și îl vom ține aproape cât putem. Are deschiderea mea să lucrăm în continuare. Vom vedea pe viitor ce va mai fi”, a declarat Popa, chiar înainte de sărbătorile Pascale, când numirea noului subprefect era doar creionată.
Potrivit prefectului Județului Brăila, Iulian Timofei, această decizie s-a luat în cadrul ședinței de Guvern de ieri, 4 mai 2022. Urmează să aibă loc ceremonia de învestire.