Lobby în școlile brăilene. Start înscrieri pentru învățământul liceal militar | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Lobby în școlile brăilene. Start înscrieri pentru învățământul liceal militar

• MApN pune la dispoziția absolvenților de gimnaziu peste 800 de locuri la cele cinci colegii naționale militare, specializarea matematică - informatică • înscrierile au început pe 14 ianuarie și se vor încheia pe 21 martie • în acest context, ofițerii Biroului Informare Recrutare din cadrul CMJ Brăila s-au întâlnit, zilele trecute, cu elevii claselor a VII-a și a VIII-a din municipiu

 

S-a dat startul înscrierilor pentru învățământul liceal militar din România.

În acest context, elevii claselor a VII-a şi a VIII-a din municipiu s-au întâlnit, săptămâna trecută, cu personalul Biroului Informare Recrutare din cadrul Centrului Militar Județean Brăila (CMJ) pentru a afla mai multe despre învățământul gratuit oferit de colegiile naționale militare.

„De pe băncile de şcolari, elevii s-au putut vedea într-un exercițiu de imaginație în unitățile militare de învățământ care au ca misiune pregătirea științifică și umanistă generală a elevilor prin studii de nivel liceal, pe filiera vocațională, în profilul militar, specializarea matematică-informatică. Cei mai mulți copii au vrut să afle unde se desfășoară învățământul liceal militar, iar recrutorii au precizat că acesta se realizează în cinci colegii naționale militare: Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” Breaza, Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu” Craiova și Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța”, au precizat surse din cadrul CMJ Brăila.

În cadrul întâlnirilor cu elevii de gimnaziu, ofițerii BIR au subliniat faptul că programul de studii asigură dezvoltarea și diversificarea competențelor-cheie, precum și formarea competențelor specifice filierei, profilului și specializării.

Studiile liceale militare au durata de 4 ani, în conformitate cu planurile-cadru de învățământ stabilite la nivel național de către Ministerul Educației Naționale.

Potrivit sursei citate, colegiile naționale militare sunt „unități de învățământ de elită, furnizoare de servicii educaționale la înalte standarde de calitate”, prin care contribuie la formarea unei resurse umane deosebit de valoroase pentru Armata României.

Înscrierile la cele cinci colegii naționale militare au început pe 14 ianuarie și se vor încheia pe data de 21 martie a.c. Acestea dispun de 816 locuri, specializarea matematică-informatică. Cei interesați se pot înscrie fie online, pe https://www.recrutaremapn.ro/signupform.php sau la sediul birourilor informare - recrutare din cadrul centrelor militare județene. Selecția dosarelor are loc în perioada 20 ianuarie - 11 aprilie. În perioada 3 februarie - 17 aprilie are loc examinarea medicală a candidaților. Termenul de finalizare a dosarelor este 30 aprilie. Se pot înscrie elevii din clasele a VIII-a sau absolvenții care nu au fost înmatriculați într-o unitate de învățământ liceal sau profesional, cu vârsta de cel mult 16 ani împliniți în anul 2025.

Cei interesați pot opta pentru următoarele colegii naționale militare: Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” Breaza, jud. Prahova (168 de locuri); Colegiul Național Militar „Mihai Viteazul” Alba Iulia, jud. Alba (168 de locuri); Colegiul Național Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc. jud. Suceava (168 de locuri); Colegiul Național Militar „Tudor Vladimirescu” Craiova, jud. Dolj (168 de locuri); Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” Constanța, jud. Constanța (144 de locuri).

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro