Pe 17 noiembrie, Hotnews.ro a lansat pe piaţă următoarea "bombă": o investigaţie amănunţită conform căreia, anul trecut, aproximativ o sută de politicieni au donat partidelor din care fac parte sume de bani mai mari decât veniturile. Lista cuprinde nume de senatori, deputaţi, preşedinţi de consilii judeţene, prefecţi, subprefecţi, consilieri de miniştri, şefi de deconcentrate, consilieri locali sau judeţeni ale căror donaţii nu pot fi justificate în acte. Partidele vizate? PSD, PNL şi PDL, după cum era de aşteptat. În cazul acestor politicieni există o vădită şi ireductibilă discrepanţă între banii donaţi partidelor şi declaraţiile de avere menţionate la capitolul venituri.
La nivel de partide, primul loc în "top" este ocupat de PSD, cu 42 de membri, al doilea de PDL, cu 41 de membri, iar pe ultimul loc se află PNL, cu 10 membri.
Sumele de bani pe care aceşti politicieni nu le pot justifica se învârt în jurul sumei de un milion şi jumătate de lei noi. Potrivit calculului efectuat de jurnaliştii de la Hotnews, 600.000 de lei au ajuns în "puşculiţa" PSD-ului, 500.000 de lei în cea a PDL-ului, iar 300.000 în cea a PNL-ului. Din aceeaşi sursă aflăm că există trei categorii de politicieni-donatori de fonduri nejustificate: 1. cei care nu au avut niciun loc de muncă, deci niciun venit cotizabil în 2008, dar cu toate acestea donaţiile lor reprezintă nişte sume colosale; 2. cei care au donat toate veniturile partidului, în acest caz neştiindu-se din ce bani au trăit, mâncat, plecat în concedii şi plătit taxe şi impozite pe toată perioada anului 2008; 3. cei care au donat sume încadrabile în câştigurile de anul trecut, dar care, pe lângă donaţiile făcute, şi-au mai deschis conturi sau şi-au achiziţionat diferite bunuri ori proprietăţi, astfel încât calculul final al sumelor cheltuite depăşeşte veniturile lor din 2008.
Printre numele menţionate pe listă, Brăila se remarcă prin prezenţa deputatului social-democrat Cristian Rizea care ocupă un loc fruntaş pe "scara" donaţiilor fără acoperire din cadrul PSD-ului. Veniturile acestuia pe 2008 se ridică la suma 13.291 de lei, în timp ce donaţiile către partid ating suma de 30.000 de lei, diferenţa nejustificată fiind 65.333 de lei. Cea mai scumpă achiziţie a acestuia de anul trecut, aşa cum reiese din investigaţia celor de la Hotnews, constă în cumpărarea a două locuri de parcare în valoare de 48.624 de lei.
Contactat telefonic, deputatul Rizea ne-a declarat că nu înţelege de ce se face atâta vâlvă în jurul declaraţiilor lui de avere şi banilor săi, în contextul în care totul este foarte simplu: "Păi, nu înţeleg de ce se iese iar cu declaraţiile mele de avere, când eu am explicat foarte clar, la începutul anului cum stă treaba. Deci, eu îi împrumutasem fratelui meu 900.000 de euro, şi asta apărea în prima declaraţie de avere, din 2008. Apoi, la următoarea, la începutul lui 2009, nu mai apăreau banii ăia, din simplul motiv că fratele meu mi-i dăduse înapoi. Ca tot omul, făcusem şi eu nişte afaceri imobiliare, chiar dacă nu aveam un serviciu şi aveam acei bani. Din ei mi-am cumpărat şi garajele de care se vorbeşte atât şi am donat şi la partid. Deci, ce mare scofală? Eu pot să dovedesc totul, nu este nicio ilegalitate aici, totul este în regulă", a ţinut să ne asigure deputatul social - democrat de Brăila.
La baza investigaţiei făcute de redacţia Hotnews a stat un fundament simplu: au fost comparate listele persoanelor fizice care au donat fonduri partidelor în 2008 cu declaraţiile de avere aferente aceluiaşi an fiscal ale persoanelor menţionate pe liste care ocupau funcţii politice ori publice şi care, potrivit legii, au completat declaraţii de avere la învestirea în funcţie.