Ultimul numar din New York Review of Books atinge, intr-o cronica muzeala, un aspect interesant al globalizarii: tendinta din ce in ce mai pronuntata a consumatorului si cumparatorului de arta - si ne referim aici la colectionarii de artefacte si de arta - de a cumpara sau rascumpara productii ale natiunii/poporului din care provine.
Un recent exemplu este un superb vas chinezesc din secolul al 16-lea, achizitionat pentru fabuloasa suma de 13 milioane de dolari de un colectionar din China numai pentru a-l aduce acasa. China este de altfel unul dintre cele mai active locuri care se implica, atit la nivel de tara, cit si la nivel personal, in rascumpararea si readucerea "acasa" a obiectelor valoroase de arta raspindite pe peste tot in lume. Acelasi articol mai remarca si faptul ca, de exemplu, colectionarii germani au dezvoltat in ultimii ani o pasiune suspecta pentru modernismul german si cumpara si liciteaza pentru marile nume ale picturii si sculpturii germane ale secolului al XIX-lea. Americanii fac si ei acelasi lucru.
Marile muzee urmeaza si ele un trend la fel de interesant: obiecte aflate in colectiile lor se intorc la locurile de bastina. De exemplu, Metropolitan Museum din New York a returnat zeci de mii de obiecte de arta antica locurilor de unde au provenit initial: Cipru, Turcia, Italia, Grecia.
Aceasta miscare sui generis a obiectelor de arta catre locurile de bastina e cu atit mai interesanta cu cit (re)pune in discutie paternitatea patrimoniului cultural pre-modern, in care statul national nu exista. Cit de indreptatit este astazi statul cipriot sa primeasca inapoi obiecte de arta antica, cind ele au fost produse intr-un context in care ideea unei nationalitati insulare era mai mult decit improbabila. La fel de complicata este si situatia artei otomane, din colectia careia acelasi Met a decis sa returneze (acum mai bine de 14 ani) o parte Turciei.
Un alt aspect interesant al acestei tendinte este acela ca aceasta returnare sau rascumparare de arta vine in contextul unei lumi globale in care granitele ar trebui, cel putin teoretic, sa fie din ce in ce mai flexibile, iar calatoriile dintr-un colt intr-altul al lumii din ce in ce mai usoare. Prin contrast, reflexul "intoarcerii la origini” este unul national si nationalist, iar maleabilitatea granitelor pare a avea efectul opus. in locul unei lumi deschise, in care sansele sint egale pentru toti, iar accesul la invatatura, cultura si arta liber pentru toti, reintoarcerea la matca este indicatorul unei retrageri in sine. Speriati parca de posibilitatile care ni se deschid in fata, preferam sa ne regasim pe noi insine in locurile pe care le cunoastem.
Catre ce se indreapta globalizarea nu vom sti pentru inca citiva ani. Ceea ce vedem acum, inclusiv prin traficul masiv de arta, nu pare insa a fi acea lume SF a oamenilor in care lucram cu totii, impreuna, pentru un singur scop.
Un recent exemplu este un superb vas chinezesc din secolul al 16-lea, achizitionat pentru fabuloasa suma de 13 milioane de dolari de un colectionar din China numai pentru a-l aduce acasa. China este de altfel unul dintre cele mai active locuri care se implica, atit la nivel de tara, cit si la nivel personal, in rascumpararea si readucerea "acasa" a obiectelor valoroase de arta raspindite pe peste tot in lume. Acelasi articol mai remarca si faptul ca, de exemplu, colectionarii germani au dezvoltat in ultimii ani o pasiune suspecta pentru modernismul german si cumpara si liciteaza pentru marile nume ale picturii si sculpturii germane ale secolului al XIX-lea. Americanii fac si ei acelasi lucru.
Marile muzee urmeaza si ele un trend la fel de interesant: obiecte aflate in colectiile lor se intorc la locurile de bastina. De exemplu, Metropolitan Museum din New York a returnat zeci de mii de obiecte de arta antica locurilor de unde au provenit initial: Cipru, Turcia, Italia, Grecia.
Aceasta miscare sui generis a obiectelor de arta catre locurile de bastina e cu atit mai interesanta cu cit (re)pune in discutie paternitatea patrimoniului cultural pre-modern, in care statul national nu exista. Cit de indreptatit este astazi statul cipriot sa primeasca inapoi obiecte de arta antica, cind ele au fost produse intr-un context in care ideea unei nationalitati insulare era mai mult decit improbabila. La fel de complicata este si situatia artei otomane, din colectia careia acelasi Met a decis sa returneze (acum mai bine de 14 ani) o parte Turciei.
Un alt aspect interesant al acestei tendinte este acela ca aceasta returnare sau rascumparare de arta vine in contextul unei lumi globale in care granitele ar trebui, cel putin teoretic, sa fie din ce in ce mai flexibile, iar calatoriile dintr-un colt intr-altul al lumii din ce in ce mai usoare. Prin contrast, reflexul "intoarcerii la origini” este unul national si nationalist, iar maleabilitatea granitelor pare a avea efectul opus. in locul unei lumi deschise, in care sansele sint egale pentru toti, iar accesul la invatatura, cultura si arta liber pentru toti, reintoarcerea la matca este indicatorul unei retrageri in sine. Speriati parca de posibilitatile care ni se deschid in fata, preferam sa ne regasim pe noi insine in locurile pe care le cunoastem.
Catre ce se indreapta globalizarea nu vom sti pentru inca citiva ani. Ceea ce vedem acum, inclusiv prin traficul masiv de arta, nu pare insa a fi acea lume SF a oamenilor in care lucram cu totii, impreuna, pentru un singur scop.
