Liderul "Noii Democraţii" a primit mandat să organizeze noul Executiv | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Liderul "Noii Democraţii" a primit mandat să organizeze noul Executiv

Antonis Samaras, în vârstă de 61 de ani, a anunţat că va încerca să coopteze la guvernare formaţiunile care sunt în favoarea respectării angajamentelor asumate de Atena faţă de UE şi FMI.
"Cu acest mandat voi încerca imediat să formez un guvern de salvare naţională pe termen lung, cu partide care cred în perspectiva europeană şi în euro", a spus el. "Cred că înţelegerea naţională este vitală pentru toţi. Mă voi întâlni cu liderii politici şi cred că este loc pentru succes", a adăugat el.
La rândul său, preşedintele grec, Karolos Papoulias, a insistat asupra urgenţei formării unui cabinet cât mai repede. "Vreau să subliniez şi să repet că este nevoie de formarea unui guvern. Ţara nu mai poate rămâne fără guvern nici măcar o oră", a declarat el.
Şi preşedintele Parlamentului, Byron Polydoras, a adoptat un ton similar. "Mi-am exprimat dorinţa să avem un guvern cât mai repede posibil. Nu avem timp de pierdut. De asemenea, aş vrea să subliniez că avem nevoie de un guvern puternic, nu numai pentru a echilibra puterile în Parlament în ceea ce priveşte majoritatea parlamentară şi opoziţia, ci, în primul rând, pentru parteneriate străine", a afirmat oficialul.
Negocierile se anunţă însă dificile. Liderul socialist Evangelos Venizelos a condiţionat sprijinul pentru un eventual guvern de coaliţie de prezenţa forţelor de stânga, inclusiv a stângii radicale, iar Alexis Tsipras a anunţat că Syriza - locul al doilea - intră în opoziţie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro