Licitaţie pentru concesionarea Lacului Blasova | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Licitaţie pentru concesionarea Lacului Blasova

Luna aceasta se stabileşte noul concesionar al lacului Blasova, aflat în domeniul public al judeţului şi administrarea Consiliului Judeţean Brăila, amplasat pe raza comunei Frecaţei.
Autoritatea judeţeană a lansat procedura achiziţiei publice privind concesionarea complexului Blasova, însemnând peste 300 ha de teren, plus 375 ha de luciu de apă, context în care a publicat în Monitorul Oficial un anunţ de licitaţie. Potrivit acestuia, pot participa la licitaţie persoane fizice sau juridice, române sau străine, care au ca obiect de activitate "pescuit şi acvacultură", care cumpără de la CJ Brăila contra sumei de 100 lei documentaţia de atribuire şi constituie o garanţie de participare de 35.000 lei.
Documentaţia de atribuire poate fi obţinută de la Direcţia Administrare Patrimoniu Public şi Privat - Compartimentul Concesiuni, camera 4, demisol. Data limită pentru solicitarea oricăror clarificări privind procedura expiră joi, 7 ianuarie, iar cei interesaţi sunt aşteptaţi să depună ofertele la Registratura Generală a Consiliului Judeţean, până cel târziu miercuri, 20 ianuarie, ora 15.30. A doua zi, la ora 11.00 va avea loc şedinţa publică de deschidere a ofertelor.
Organizarea licitaţiei din 21 ianuarie are loc în contextul în care, pe final de 2015, a expirat contractul de concesiune încheiat pe o perioadă de 10 ani cu firma SC "Gropeneanu Com" SRL, aparţinând omului de afaceri Aurel Gropeneanu. Mai precis, pe 9 decembrie, o comisie din partea CJ Brăila a venit să perfecteze pe malul lacului protocolul de predare-primire a bunurilor ce-i aparţin în complexul Blasova. În mod curios, deşi firma "Gropeneanu" i-a invitat pe toţi consilierii judeţeni să asiste la întreaga procedură, mai ales în contextul în care subiectul a stârnit discuţii aprinse în şedinţele publice ale CJ Brăila, niciun ales local nu a venit la vremea respectivă pe malul lacului.
Subiectul privind stabilirea condiţiilor şi perioadei de concesionare a lacului Blasova a fost recent tranşat în CJ Brăila, după lungi şi aprinse dezbateri în plenul şedinţelor miniparlamentului local. La şedinţa din luna noiembrie s-a hotărât că cel care va câştiga licitaţia pentru Blasova va avea de plătit o redevenţă de cel puţin 800 kg grâu/ha, pentru o perioada de 15 ani, iar asta cu condiţia de a accesa fonduri europene. Dacă nu, perioada concesionării se va diminua la 10 ani.
Reamintim că în urma unei hotărâri de guvern din 2004 au fost transmise din domeniul public al statului în cel al judeţului Brăila şi administrarea Consiliului Judeţean, un teren de 309,87 ha şi alte 375 ha reprezentând lacul Blasova. În 2005, lacul a fost concesionat în suprafaţă totală prin licitaţie, pentru o perioadă de 10 ani către SC "Gropeanu Com" SRL. O statistică a CJ Brăila arată că media anuală a redevenţei încasate de instituţie, calculată pe perioada de contract, a fost de 61.850 lei.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro