Leonard Doroftei a fost demis | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Leonard Doroftei a fost demis

Duminică, 15 noiembrie, Adunarea Generală l-a demis, cu un vot covârşitor, pe Leonard Doroftei precum şi pe vicepreşedinţii Federaţiei Române de Box, însă noua conducere va fi desemnată pe 14 ianuarie 2016. Până atunci interimatul va fi asigurat de către Daniel Ion, referent în cadrul FR Box, principalul obiectiv al acestuia fiind asigurarea banilor necesari pentru ca lotul naţional de tineret să poată participa la europenele din Polonia. Iar din lot face parte şi brăileanul Robert Jitaru, medaliatul cu bronz de anul trecut. Acum, conform precizărilor făcute de antrenorul federal Valentin Vrânceanu, Jitaru are şanse la medalia de aur.
Cel care deţine interimatul la FR Box, Daniel Ion nu a putut fi contactat telefonic, în schimb câteva precizări au venit din partea fostului vicepreşedinte al forului de la Bucureşti, Vasile Câtea (foto). "Trebuie să ne implicăm pentru repunerea FR Box pe linia de plutire. Un prim obiectiv care trebuie rezolvat urgent este acela de a asigura fondurile necesare ca lotul naţional de tineret să poată participa la Campionatul European. Aceşti sportivi trebuie să plece miercuri spre Polonia, timpul este foarte scurt, însă sper ca această problemă să fie rezolvată", a declarat Vasile Câtea, consilier în Ministerul Tineretului şi Sportului.
Duminică după-amiază, Valentin Vrânceanu şi ceilalţi antrenori ai lotul naţional de tineret au revenit la Brăila pentru a continua pregătirile în vederea europenelor. Rugat să-şi exprime un punct de vedere legat de ceea ce s-a întâmplat la Bucureşti, antrenorul lotului de tineret a precizat că este un lucru normal, care ar fi trebuit să se întâmple cu mult timp în urmă. "După tot ce s-a întâmplat în ultima vreme în lumea boxului şi mă refer la răzbunările care au avut loc, mi se pare că duminică am făcut un prim pas spre normalitate. Sperăm să revină liniştea şi în lumea boxului. Să înţeleagă toată lumea că boxerii sunt actorii principali, iar antrenorii sunt regizorii şi coregrafii care să le îndrume paşii spre performanţă. Cei din viitorul Birou Federal să se ocupe de partea logistică pentru a ne asigura linişte în pregătire. Românii aşteaptă performanţe de la boxeri, dar ca aceştia să le obţină au nevoie de sprijin financiar, ceea ce până acum ne-a lipsit pentru că FR Box are finanţarea oprită de MTS, dar şi conturile blocate, din cauza datoriilor" a declarat Valentin Vrânceanu pentru "Obiectiv-Vocea Brăilei".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro