Mergi la conţinutul principal

Lemne pentru foc confiscate de poliţişti

Oamenii legii au stabilit că proprietarul autoutilitarei şi al lemnelor este brăileanul Costel I. (32 de ani), care a prezentat un aviz de însoţire a mărfii expirat. Cercetările au fost preluate de reprezentanţi din cadrul Ocolului Silvic Lacu-Sărat Brăila, care l-au amendat pe bărbat cu 1.000 de lei, conform prevederilor Legii 31/2000 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, lemnele fiind ridicate în vederea confiscării.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro