Nu sunt personaje de bal mascat, nu joacă în vreun film istoric şi nici nu s-au rătăcit pe culoarele timpului. Sunt doar nişte băieţi ajunşi la vârsta maturităţii care, urmând o tradiţie veche de sute de ani, au plecat în lume, din ţări precum Germania sau Elveţia, ca să îşi demonstreze lor şi comunităţii din care provin că pot deveni bărbaţi în toată regula, capabili să stăpânească la perfecţie tainele unei meserii. Vineri, 10 august 2012, au poposit la Brăila. Au stat puţin, doar până duminică, suficient, însă, cât să se convingă că şi aici e ca peste tot: găseşti şi oameni de toată isprava, dar şi scursuri care încearcă să te jefuiască, dacă le dai ocazia.
Din Germania au venit cinci: Iohannes, originar din oraşul Leipzig, Julius din Lorrach, Georg din Berlin, Matthias din Sankt Blasien şi Philipp, din Bremen, iar cel de-al şaselea - încă un Matthias - este din Zurich, Elveţia. La Brăila au ajuns navigând pe Dunăre, într-o barcă pe care au construit-o singuri, în Austria. A durat cam două luni şi jumătate până au făcut-o, apoi au plecat într-o croazieră pe Dunăre, din Austria până în România, la Sulina. Pe traseu, au poposit şi în oraşe mari şi în sate mai mici, dar şi direct pe mal, odihnindu-se seara în jurul focului aprins cu vreascuri. Pentru ei, excursia cu barca a fost ca o joacă serioasă. S-au relaxat, dar şi-au testat şi limitele, încercând să facă faţă provocărilor apărute pe traseu. De ce au făcut-o? Pentru că au plecat de acasă cu o misiune pe care trebuie să o ducă la capăt cu orice preţ. Pe parcursul a trei ani şi o zi, nu au voie să se întoarcă la casa părintească şi nici să intre în contact, sub nicio formă, cu familia. În tot acest timp, trebuie să meargă prin lume şi să se întreţină doar din banii câştigaţi practicând meseria pe care şi-au ales-o. Sunt un fel de ucenici care astfel îşi dobândesc statutul de meşteri într-o breaslă anume. În misiunea lor, întinsă pe durata a trei ani, nu doar munca este importantă, ci şi călătoria prin cât mai multe locuri, unde să intre în contact cu cât mai mulţi oameni şi să se comporte cât se poate de civilizat, să îşi respecte cuvântul dat, să demonstreze, deci, că sunt oameni cinstiţi şi de încredere. "Tradiţia cere ca, atunci când pleci la drum, să ţi se pună în ureche un cercel. Dacă pe durata celor trei ani cât durează aceste încercări dovedeşti că eşti un om care nu este capabil să fie civilizat, dacă înşeli pe cineva, atunci ţi se smulge cercelul. Pe vremuri, oamenii necinstiţi erau cunoscuţi după cicatricea de la ureche", ne-a explicat Philipp din Bremen. Philipp este decanul de vârstă al grupului care a poposit la Brăila. Are 28 de ani şi a plecat la drum în urmă cu doi ani şi jumătate. Mai are, aşadar, câteva luni şi se poate întoarce acasă, cu toată experienţa vieţii dobândită pe parcursul acestei adevărate călătorii iniţiatice, menite să transforme tinerii necopţi în bărbaţi.
Îmbrăcaţi ca acum câteva sute de ani
Tinerii ne-au explicat că, în ţările germanice, această tradiţie a apărut în urmă cu circa 800 de ani, în Evul Mediu. În trecut, era absolut obligatoriu pentru toţi băieţii să plece în lume vreme de trei ani, pentru a-şi demonstra calităţile. În zilele noastre, mai respectă tradiţia doar cei care vor neapărat să nu se rupă de originile lor culturale. Sunt, însă, destui tineri care ţin neapărat să facă ceea ce au făcut şi stră-stră-străbunicii lor. În ţările germanice, precum Germania, Austria sau Elveţia, lumea îi recunoaşte după îmbrăcăminte şi le oferă de lucru, plătindu-i pentru treburile pe care le face fiecare în meseria aleasă. În ţările estice, situaţia e ceva mai complicată. "În general, oamenii de aici se amuză când ne văd. Cei mai mulţi fac glume nevinovate, dar sunt şi unii care devin obraznici. Noi facem tot posibilul să evităm orice conflict", ne-au spus tinerii ucenici. Ce-i scoate în evidenţă în ochii românilor şi ai altor est-europeni? Îmbrăcămintea! Poartă costume tradiţionale nemţeşti, cu pantaloni, sacou şi vestă din velur, cămaşă albă din bumbac, sunt încălţaţi cu bocanci, iar capul îl au acoperit fie cu un melon, fie cu un joben. Interesant este faptul că această îmbrăcăminte trebuie purtată zi de zi, vara şi iarna. Sacoul este ceva mai gros, potrivit mai degrabă pentru zile răcoroase, dar tradiţia interzice cu stricteţe să fie dezbrăcate aceste haine, indiferent cât de cald este afară. Nici iarna nu se poate purta nimic pe deasupra. Sunt zile în care purtatul acestor haine este cea mai dificilă probă pentru tinerii ucenici. "Pe 40 de grade Celsius sau pe minus 20, trebuie să rămânem îmbrăcaţi aşa. Nu este întotdeauna confortabil, dar trebuie să respectăm tradiţia", ne-a spus Philipp. Am observat că, spre deosebire de colegii lui, acesta nu purta pe cap nici melon şi nici joben. Avea o pălăriuţă modernă, cu fermoare, în genul celor folosite de pescarii amatori care îşi încearcă norocul pe baltă în zilele însorite. "Da, ăsta e un subiect dureros...", ne-a zis Philipp zâmbind. Apoi ne-a povestit că, zilele trecute, în timp ce se afla în barcă pe Dunăre, o rafală de vânt i-a zburat de pe cap jobenul, aruncându-l în apă. A sărit imediat după el, dar n-a reuşit să-l recupereze. "Avea în căptuşeală o folie de oţel, care să ţină cilindrul tare. Odată căzut în apă, s-a dus imediat la fund şi n-am mai putut să-l prind. Îmi pare tare rău de el, îl am moştenire de la bunicul meu, era vechi de 90 de ani. Asta e explicaţia că acum trebuie să port pălăria asta modernă", ne-a spus tânărul.
I-am întrebat pe ucenicii nemţi dacă, după ce îşi termină călătoria, vor practica în continuare meseria pe care şi-au perfecţionat-o pe parcursul celor trei ani. Matthias, din Sankt Blasien, a plecat la drum ca ucenic în tâmplărie, dar spune că, la final, după ce în comunitatea va dobândi statutul de meşter în această meserie, ar vrea să mai înveţe şi altceva. "Mi-ar plăcea să ştiu şi ceva în domeniul metalurgic", ne-a spus tânărul. În rândul comunităţii din care face parte, el va fi recunoscut, însă, în primul rând, ca meşter tâmplar, pentru că din această meserie s-a întreţinut pe parcursul celor trei ani cât a fost plecat de acasă.
Brăila, cu bune şi rele
Cei şase tineri ucenici care au vizitat Brăila week-end-ul trecut au vârste cuprinse între 21 şi 28 de ani. Ei ne-au explicat că pentru a pleca în această călătorie nu există stabilită nicio limită de vârstă. Celor care se încumetă să pornească în lumea largă li se impun, însă, câteva reguli stricte: nu trebuie să fie căsătoriţi şi să aibă copii, nu trebuie să aibă datorii la bănci şi nu trebuie să aibă cazier.
În scurtul timp cât au stat la Brăila, vizitatorii au avut parte şi de bune, şi de rele. Primul contact cu oraşul nostru a fost promiţător. Şi-au oprit barca în dreptul Ştrandului pentru Copii, lângă restaurantul plutitor denumit "La ponton" şi i-au rugat pe angajaţii restaurantului să îşi lase să îşi lege barca acolo, iar aceştia au acceptat politicoşi. Mai mult, după ce le-a aflat povestea, patronul restaurantului, Cristina Iordache, a fost încântată să-i găzduiască şi să le ofere o masă caldă. Cristina şi prietenul ei, Narcis, au călătorit mult prin Germania, astfel că au găsit destule subiecte de discuţie cu oaspeţii lor. Aceştia au fost plăcut surprinşi să vadă că pot conversa în germană cu Narcis, care cunoaşte foarte bine această limbă.
În fiecare oraş prin care trec, tinerii ucenici încearcă să obţină o ştampilă de la Primărie, pe un carnet ce atestă locurile vizitate pe durata celor trei ani. Fiecare are asupra sa un astfel de carnet, pe care îl prezintă acasă, cu dovezile că într-adevăr au fost acolo unde se laudă că au ajuns. Fiind sfârşit de săptămână, de la Primăria Brăila n-au putut să primească acea ştampilă. Duminică dimineaţă, la sediul Primăriei au găsit-o doar pe Carmelia Dragomir, consilierul primarului Simionescu. Aceasta le-a explicat că doar primarul poate pune acea ştampilă, însă în acel moment, fiind duminică, acesta nu se află în sediu. Tinerii vizitatori au fost bucuroşi, totuşi, să primească din partea consilierului Dragomir, pliante cu imagini din Brăila şi câteva timbre cu personalităţi ale oraşului. Acolo unde ar fi trebuit să fie ştampila Primăriei, Matthias din Zurich şi-a lipit în carneţel un timbru cu Ştefan Mihăilescu-Brăila. "Cine a fost acesta?", a întrebat-o el pe consilierul Dragomir. "Un actor celebru!", i-a răspuns aceasta. "Actor - Braila", a notat Matthias, sub timbrul lipit pe o pagină a carneţelului său. Ceilalţi i-au urmat exemplul, iar în carnetele lor Brăila va rămâne reprezentată fie de Maria Filotti, fie de Gheorghe Munteanu Murgoci, fie de Petre Ştefănescu Goangă. Când au plecat de la Primărie, din difuzoarele instalate pe platoul recent renovat din faţa clădirii, răsuna un vals. Plăcut impresionat, Matthias din Zurich a ignorat ploaia de afară, l-a invitat la dans pe Georg din Berlin şi amândoi au ţinut cadenţa timp de câteva secunde, acompaniaţi de râsetele vesele ale colegilor. Aşa, cu o vorbă bună din partea gazdelor, cu mici suveniruri primite de la Primărie şi un vals vienez dansat în ploaie, tinerii ar fi putut avea de la Brăila doar amintiri frumoase. Ei au făcut contact, însă, şi cu partea întunecată a oraşului. Philipp din Bremen ne-a povestit că în noaptea de sâmbătă spre duminică, a ieşit să se plimbe pe faleză şi că a fost abordat de un grup de tineri dubioşi. "Au încercat să mă înconjoare şi să mă atragă într-un loc întunecos. Cel mai probabil, voiau să îmi fure banii. Nu e prima dată când am de-a face cu astfel de persoane şi am învăţat să le citesc în priviri intenţiile necinstite. Astfel de situaţii se întâmplă cel mai des în ţările din estul Europei, dar am întâlnit şi acasă, în Germania. Am reuşit să-i evit pe tinerii aceştia, i-am ocolit şi m-am întors la barcă, dar să scrieţi la ziar, pentru tânara generaţie din Brăila, că e bine să se comporte civilizat. Data viitoare, s-ar putea să reacţionez mai urât...", ne-a spus Philipp.
De la Brăila, tinerii ucenici au plecat, duminică, spre Sulina. Odată ajunşi acolo, vor încerca să trimită barca spre Germania, iar ei se vor despărţi, încercând să îşi găsească de lucru pentru următoarele săptămâni sau luni. Philipp, zidar de meserie, ne-a spus că va rămâne în România. "O să merg la Sibiu, unde voi ajuta la restaurarea unei biserici vechi", ne-a mărturisit acesta. Ceilalţi cinci tineri, care şi-au ales meseria de tâmplari, îşi vor căuta un job temporar în Turcia sau Albania.
