In epoca orgilor electronice si a statiilor de amplificare, batrinii lautari sint pe duca. Greu mai gasesti astazi un taraf autentic, cu tambal, acordeon, vioara, cobza, contrabas si nai, instrumente care, mingiiate de degetele unor oameni talentati, sa-ti dezmierde auzul cu melodii din vremuri de demult, dulci ca mierea si amarui ca pelinul, cum e vinul vechi, din vita domneasca. Braila, renumita cindva pentru cintecele ei traditionale, nu mai are, la ora actuala, un taraf sau, mai corect spus, o orchestra folclorica. Muzicanti buni inca mai sint, dar toti se pling ca autoritatile nu se implica in reinfiintarea unei orchestre reprezentative pentru municipiu si judet. Lautari cu traditie in meserie din tata in fiu isi doresc un taraf patronat de autoritatile locale, care sa ii scoata in spectacole in fata publicului brailean. "Politicienii, primarul, presedintele Consiliului Judetean sa ne ajute, nu pentru bani, ca bani ne scoatem, multumim lui Dumnezeu, de la nunti si cintari pentru oameni bogati, ci pentru ca orasul asta sa aiba o orchestra, asa cum era odata", spun muzicantii. I-am intrebat de ce nu iau ei initiativa, pe propria cheltuiala si ne-au raspuns ca se pricep doar la cintat, n-au talent organizatoric. "Una e sa cinti cu formatia ta la nunti, alta e sa tii o orchestra pentru spectacole. Daca nu se baga politicienii, nu are cine sa faca asa ceva". Politicienii s-ar "baga", dar treaba nu e chiar simpla. Consiliul Judetean cauta, prin Centrul de Creatie, "o formula legala pentru infiintarea unei orchestre". Cind o va gasi, ramine de vazut.
Solistul
Gore Belanschi vine din neam de muzicanti. Ai lui au cintat la de toate, vioara, acordeon, voce, dar pe el nu prea l-au atras instrumentele. Asa ca s-a facut solist de "folclor, muzica de petrecere si muzica usoara, de estrada", dupa cum se caracterizeaza. Manelele nu ii sint pe plac, dar le cinta, daca ascultatorii insista. In general, publicul lui este format din nuntasi sau clienti de restaurante, dar mai este chemat sa performeze si in spectacole, la zilele unui oras sau altul. A cintat la Pascani, Giurgiu, Gura Humorului, Galati, Buzau, numai la Braila nu a fost invitat. "Aici este o politica, sa se aduca artisti din afara, scumpi, pe mii de euro, in loc sa se apeleze la noi, muzicantii de pe plan local", se plinge Gore. El este convins ca publicul ar vrea sa-l asculte. "Dupa inundatiile din 2006, filiala locala a unui partid mi-a solicitat sa organizez un spectacol umanitar, pentru oamenii din Lacu Dulce, care ramasesera fara case. Au venit 10.000 de spectatori pe Esplanada, sa vada si sa asculte artistii invitati de mine, dar cind se organizeaza Zilele Brailei, artistii astia nu sint buni. Irina Loghin s-a mirat cind a vazut ca eu, la mine acasa, nu urc pe scena", ne-a spus Gore. Ca si altii din breasla lui, ar vrea sa existe o orchestra in care sa cinte, pentru brailenii ce ii apreciaza muzica. "E pacat sa nu avem un taraf al nostru. Eu lucrez acum la un CD cu muzica braileana veche, melodii primite de la un batrin ce a tinut neaparat sa le auda cintate de mine. Ca sa imi fac negativul trebuie sa lucrez cu un taraf din Tirgu Jiu. Braila are instrumentisti foarte buni, dar daca nu e cineva care sa-i stringa laolalta, sa-i dirijeze, sa scoata armoniile asa cum trebuie, nu ai ce sa faci cu ei".
Gore Belanschi se declara adeptul stilului "live", spunind ca artistul adevarat isi pune vocea la treaba, nu da din gura, lasind CD-ul sa cinte in locul lui. "Se cunoaste artistul cind cinta cu adevarat, lumea il asculta cu placere", spune el. A umblat prin toata tara, la nunti, in spectacole, iar la televiziuni gen "Etno" sau "OTV" a avut aparitii platite de o casa de productie din Galati, cu care are contract. Cel mai de referinta moment din cariera lui ramine, insa, nunta la care au fost nasi Ion Dolanescu si Elena Merisoreanu. "Printre artistii chemati sa cinte m-am numarat si eu. Dupa ce am coborit de pe scena, domnul Dolanescu a venit si m-a felicitat, zicindu-mi ca am fost extraordinar. Si acum, cind imi aduc aminte de clipele alea, ma emotionez. Va dati seama, sa te laude titanul muzicii populare romanesti... Pentru mine, cuvintele lui au fost un impuls, sa dau tot ce pot mai bun, la fiecare spectacol", isi aminteste Gore. Imbatat de succesul de atunci, el i-a cerut lui Dolanescu o amintire, iar maestrul i-a facut cadou o camasa cu motive populare si un briu cu ciucurasi. E tinuta de scena cea mai draga lui si o foloseste ori de cite ori are o cintare mai deosebita. Iar la o astfel de cintare, nu lipseste din repertoriu ceea ce Gore numeste "imnul Brailei": "La poarta la Brailita/ Mi-au furat hotii puicuta/ Mi-as da caii si caruta/ Numai sa-i sarut gurita".
Acordeonistul
In breasla lui, Ion Braila este recunoscut ca maestru al acordeonului. Si pe buna dreptate, fiindca atunci cind il asculti, simti ca parca ar avea pe degete un fel de magie ce se scurge pe clape si se preface in sunete cu parfum de veselie sau de tristete, dupa cum e melodia. Braila are un stil al lui, pe care recunoaste ca l-a deprins cu multa truda. "Pe mine m-au invatat ai mei, de mic, dar, ca sa nu ramin cu stilul lui tata, m-au dus si la un profesor din Buzau, unde m-am cizelat si am reusit sa-mi formez stilul propriu", ne-a povestit el. Ce inseamna "stil"?, l-a intrebat reporterul nostru. "Stilul tine de tril, adica de felul cum se apasa pe clape. De aici vine melodicitatea instrumentului. Eu, de exemplu, simt citeodata ca acordeonul, daca-l folosesti cum trebuie, poate vorbi, poate transmite ascultatorilor ceea ce simt. Acesta este stilul meu", a raspuns acordeonistul. In repertoriul sau intra orice, de la populara romaneasca pina la sansonete frantuzesti. Tot, in afara de manele, pe care le considera ceva artificial, comercial. "Cint manele foarte rar, doar cind insista lumea. De obicei, incerc sa evit, fiindca genul asta nu ma reprezinta, nici pe mine, nici pe colegii mei", ne-a asigurat Ion Braila. Formatia lui se numeste "Baietii veseli" si o are in componenta pe sotia sa, Lilica, solist, pe ginerele Mitica Chirita, chitara solo, si pe organistul Marius Pirvu. Impreuna cinta la nunti, iar solicitarile curg din toata tara. Avind o experienta de peste 40 de ani in domeniu, Braila este de parere ca nuntile incep sa fie tot mai sofisticate. "Am avut vara asta o cintare, la un restaurant din Mangalia, unde nici nu stiai ce maninci din farfurie, atit era de select. Nu mai e ca inainte, pe vremea lui Ceausescu, cind se servea ordef, friptura si sarmale. Lucrurile au inceput sa se schimbe din primii ani de dupa Revolutie. Eu n-am mai vazut de vreo 15 ani, la nunti, mese acoperite cu coala de hirtie. Chiar si la tara, au inceput sa faca tot mai frumoase caminele culturale", spune Braila. Tariful perceput de formatia lui este, insa, confidential. "Cistigam bine, dar cit, nu se spune, ca poate se supara cineva pe noi", a motivat el, amabil. Ca sa nu lase lucrurile nelamurite, a adaugat ca, pentru cistiguri frumoase, si investitiile trebuie sa fie pe masura. "Pina acum, am cheltuit un miliard jumate pe scule. Ca sa sune bine, trebuie sa ai ce-i mai bun. Eu am inceput cu “Honer”, dar acum cint la un “Welmaister Cantora”. Plus statie, plus boxe, totul costa, daca vrei sa faci treaba buna si sa fii apreciat". Braila viseaza si el la o orchestra a Brailei, in care sa-si poata pune la treaba talentul, insa deocamdata asteapta sa ia cineva initiativa.
Tambalagiul
Marin Jantea se prezinta a fi ultimul tambalagiu din Braila si e necajit ca trebuie sa cinte in orchestra Galatiului, "Doina Covurluiului", fiindca in orasul nostru nu mai exista asa ceva. "Ar fi bine sa avem si noi orchestra noastra, cum e prin alte parti", spune Jantea. Pina una alta, pe linga colaborarea cu galatenii, el isi cistiga un trai decent la nunti si la petreceri private, unde cinta cu cine il cheama. "Daca nu mai sint alti tambalagii, ma duc unde e nevoie de mine. La nunti, cint cu fratii Tandica si cu Manuel de la Galati, iar pentru patronii si politicienii care vor melodii de inima albastra, am alta trupa", ne-a spus Jantea. Pentru cintarile selecte, el colaboreaza cu Nelu Farimita, acordeon, (fiul lui Farimita Lambru), Gigi Sarpe, vioara si Ciprian Farimita, contrabas. Ciprian este fiul lui Nelu, deci nepotul lui Farimita Lambru.
Marin Jantea cinta dupa ureche, dar cinta bine, ca un adevarat lautar de vita veche. Ar fi vrut sa citeasca partituri, dar recunoaste ca e vina lui ca n-o poate face. "In urma cu 30 de ani, as fi putut sa ma duc la clasa de tambal a lui Marin Ulei, de la Liceul de muzica “George Enescu” din Bucuresti. Nu m-am dus, fiindca am crezut ca n-o sa am nevoie. Acum, as vrea sa invat, dar nu mai am unde".
Jantea cinta la tambal de la 12 ani. L-a invatat bunicul sau, care, la rindul lui, a deprins meseria de la taica-sau. "Toti din familie au fost muzicanti, in afara de tatal meu. Lui nu i-a placut, asa cum nu-i place nici fetitei mele, care e atrasa mai mult de cosmetice, de moda. Poate ca e mai bine asa, fiindca in meseria asta nu e totul frumos. Pe la petreceri dai de tot felul de oameni. In ultima perioada, am inceput sa mai selectez comenzile, ma duc doar acolo unde vine lume buna. Oricum, eu manele nu cint!", ne-a marturisit Marin Jantea, care s-a intors recent din Canada, unde a fost invitat de violonistul Lache Cercel, fiul lui Cornel Cercel, un muzicant cindva celebru in Braila.
"Incercam sa facem o orchestra"
Maria Puscaciu, directorul Centrului de Creatie din cadrul Consiliului Judetean Braila, ne-a declarat ca exista intentia de a se reinfiinta o orchestra folclorica reprezentativa pentru judet si ca se cauta o formula legala pentru atingerea acestui obiectiv. "Intr-adevar, e pacat ca Braila sa nu aiba o orchestra proprie. Asta cu atit mai mult cu cit zona noastra este foarte bine reprezentata in arhivele Institutului National de Etnografie si Folclor, de unde am recuperat nu mai putin de 105 inregistrari pe cilindri de ceara, datate incepind cu 1919. Facem demersuri in prezent pentru infiintarea uneia, dar nu este deloc usor. Inca mai avem instrumentisti buni, dar trebuie sa gasim printre ei un lider, un sef care sa fie suficient de respectat incit sa-i poata organiza. Daca nu facem ceva, cit mai repede, multe instrumente or sa dispara, in fata orgilor electronice. Deja, nu mai avem pe nimeni care sa cinte la cobza, ceea ce este mare pacat", ne-a declarat directorul Puscaciu.
Solistul
Gore Belanschi vine din neam de muzicanti. Ai lui au cintat la de toate, vioara, acordeon, voce, dar pe el nu prea l-au atras instrumentele. Asa ca s-a facut solist de "folclor, muzica de petrecere si muzica usoara, de estrada", dupa cum se caracterizeaza. Manelele nu ii sint pe plac, dar le cinta, daca ascultatorii insista. In general, publicul lui este format din nuntasi sau clienti de restaurante, dar mai este chemat sa performeze si in spectacole, la zilele unui oras sau altul. A cintat la Pascani, Giurgiu, Gura Humorului, Galati, Buzau, numai la Braila nu a fost invitat. "Aici este o politica, sa se aduca artisti din afara, scumpi, pe mii de euro, in loc sa se apeleze la noi, muzicantii de pe plan local", se plinge Gore. El este convins ca publicul ar vrea sa-l asculte. "Dupa inundatiile din 2006, filiala locala a unui partid mi-a solicitat sa organizez un spectacol umanitar, pentru oamenii din Lacu Dulce, care ramasesera fara case. Au venit 10.000 de spectatori pe Esplanada, sa vada si sa asculte artistii invitati de mine, dar cind se organizeaza Zilele Brailei, artistii astia nu sint buni. Irina Loghin s-a mirat cind a vazut ca eu, la mine acasa, nu urc pe scena", ne-a spus Gore. Ca si altii din breasla lui, ar vrea sa existe o orchestra in care sa cinte, pentru brailenii ce ii apreciaza muzica. "E pacat sa nu avem un taraf al nostru. Eu lucrez acum la un CD cu muzica braileana veche, melodii primite de la un batrin ce a tinut neaparat sa le auda cintate de mine. Ca sa imi fac negativul trebuie sa lucrez cu un taraf din Tirgu Jiu. Braila are instrumentisti foarte buni, dar daca nu e cineva care sa-i stringa laolalta, sa-i dirijeze, sa scoata armoniile asa cum trebuie, nu ai ce sa faci cu ei".
Gore Belanschi se declara adeptul stilului "live", spunind ca artistul adevarat isi pune vocea la treaba, nu da din gura, lasind CD-ul sa cinte in locul lui. "Se cunoaste artistul cind cinta cu adevarat, lumea il asculta cu placere", spune el. A umblat prin toata tara, la nunti, in spectacole, iar la televiziuni gen "Etno" sau "OTV" a avut aparitii platite de o casa de productie din Galati, cu care are contract. Cel mai de referinta moment din cariera lui ramine, insa, nunta la care au fost nasi Ion Dolanescu si Elena Merisoreanu. "Printre artistii chemati sa cinte m-am numarat si eu. Dupa ce am coborit de pe scena, domnul Dolanescu a venit si m-a felicitat, zicindu-mi ca am fost extraordinar. Si acum, cind imi aduc aminte de clipele alea, ma emotionez. Va dati seama, sa te laude titanul muzicii populare romanesti... Pentru mine, cuvintele lui au fost un impuls, sa dau tot ce pot mai bun, la fiecare spectacol", isi aminteste Gore. Imbatat de succesul de atunci, el i-a cerut lui Dolanescu o amintire, iar maestrul i-a facut cadou o camasa cu motive populare si un briu cu ciucurasi. E tinuta de scena cea mai draga lui si o foloseste ori de cite ori are o cintare mai deosebita. Iar la o astfel de cintare, nu lipseste din repertoriu ceea ce Gore numeste "imnul Brailei": "La poarta la Brailita/ Mi-au furat hotii puicuta/ Mi-as da caii si caruta/ Numai sa-i sarut gurita".
Acordeonistul
In breasla lui, Ion Braila este recunoscut ca maestru al acordeonului. Si pe buna dreptate, fiindca atunci cind il asculti, simti ca parca ar avea pe degete un fel de magie ce se scurge pe clape si se preface in sunete cu parfum de veselie sau de tristete, dupa cum e melodia. Braila are un stil al lui, pe care recunoaste ca l-a deprins cu multa truda. "Pe mine m-au invatat ai mei, de mic, dar, ca sa nu ramin cu stilul lui tata, m-au dus si la un profesor din Buzau, unde m-am cizelat si am reusit sa-mi formez stilul propriu", ne-a povestit el. Ce inseamna "stil"?, l-a intrebat reporterul nostru. "Stilul tine de tril, adica de felul cum se apasa pe clape. De aici vine melodicitatea instrumentului. Eu, de exemplu, simt citeodata ca acordeonul, daca-l folosesti cum trebuie, poate vorbi, poate transmite ascultatorilor ceea ce simt. Acesta este stilul meu", a raspuns acordeonistul. In repertoriul sau intra orice, de la populara romaneasca pina la sansonete frantuzesti. Tot, in afara de manele, pe care le considera ceva artificial, comercial. "Cint manele foarte rar, doar cind insista lumea. De obicei, incerc sa evit, fiindca genul asta nu ma reprezinta, nici pe mine, nici pe colegii mei", ne-a asigurat Ion Braila. Formatia lui se numeste "Baietii veseli" si o are in componenta pe sotia sa, Lilica, solist, pe ginerele Mitica Chirita, chitara solo, si pe organistul Marius Pirvu. Impreuna cinta la nunti, iar solicitarile curg din toata tara. Avind o experienta de peste 40 de ani in domeniu, Braila este de parere ca nuntile incep sa fie tot mai sofisticate. "Am avut vara asta o cintare, la un restaurant din Mangalia, unde nici nu stiai ce maninci din farfurie, atit era de select. Nu mai e ca inainte, pe vremea lui Ceausescu, cind se servea ordef, friptura si sarmale. Lucrurile au inceput sa se schimbe din primii ani de dupa Revolutie. Eu n-am mai vazut de vreo 15 ani, la nunti, mese acoperite cu coala de hirtie. Chiar si la tara, au inceput sa faca tot mai frumoase caminele culturale", spune Braila. Tariful perceput de formatia lui este, insa, confidential. "Cistigam bine, dar cit, nu se spune, ca poate se supara cineva pe noi", a motivat el, amabil. Ca sa nu lase lucrurile nelamurite, a adaugat ca, pentru cistiguri frumoase, si investitiile trebuie sa fie pe masura. "Pina acum, am cheltuit un miliard jumate pe scule. Ca sa sune bine, trebuie sa ai ce-i mai bun. Eu am inceput cu “Honer”, dar acum cint la un “Welmaister Cantora”. Plus statie, plus boxe, totul costa, daca vrei sa faci treaba buna si sa fii apreciat". Braila viseaza si el la o orchestra a Brailei, in care sa-si poata pune la treaba talentul, insa deocamdata asteapta sa ia cineva initiativa.
Tambalagiul
Marin Jantea se prezinta a fi ultimul tambalagiu din Braila si e necajit ca trebuie sa cinte in orchestra Galatiului, "Doina Covurluiului", fiindca in orasul nostru nu mai exista asa ceva. "Ar fi bine sa avem si noi orchestra noastra, cum e prin alte parti", spune Jantea. Pina una alta, pe linga colaborarea cu galatenii, el isi cistiga un trai decent la nunti si la petreceri private, unde cinta cu cine il cheama. "Daca nu mai sint alti tambalagii, ma duc unde e nevoie de mine. La nunti, cint cu fratii Tandica si cu Manuel de la Galati, iar pentru patronii si politicienii care vor melodii de inima albastra, am alta trupa", ne-a spus Jantea. Pentru cintarile selecte, el colaboreaza cu Nelu Farimita, acordeon, (fiul lui Farimita Lambru), Gigi Sarpe, vioara si Ciprian Farimita, contrabas. Ciprian este fiul lui Nelu, deci nepotul lui Farimita Lambru.
Marin Jantea cinta dupa ureche, dar cinta bine, ca un adevarat lautar de vita veche. Ar fi vrut sa citeasca partituri, dar recunoaste ca e vina lui ca n-o poate face. "In urma cu 30 de ani, as fi putut sa ma duc la clasa de tambal a lui Marin Ulei, de la Liceul de muzica “George Enescu” din Bucuresti. Nu m-am dus, fiindca am crezut ca n-o sa am nevoie. Acum, as vrea sa invat, dar nu mai am unde".
Jantea cinta la tambal de la 12 ani. L-a invatat bunicul sau, care, la rindul lui, a deprins meseria de la taica-sau. "Toti din familie au fost muzicanti, in afara de tatal meu. Lui nu i-a placut, asa cum nu-i place nici fetitei mele, care e atrasa mai mult de cosmetice, de moda. Poate ca e mai bine asa, fiindca in meseria asta nu e totul frumos. Pe la petreceri dai de tot felul de oameni. In ultima perioada, am inceput sa mai selectez comenzile, ma duc doar acolo unde vine lume buna. Oricum, eu manele nu cint!", ne-a marturisit Marin Jantea, care s-a intors recent din Canada, unde a fost invitat de violonistul Lache Cercel, fiul lui Cornel Cercel, un muzicant cindva celebru in Braila.
"Incercam sa facem o orchestra"
Maria Puscaciu, directorul Centrului de Creatie din cadrul Consiliului Judetean Braila, ne-a declarat ca exista intentia de a se reinfiinta o orchestra folclorica reprezentativa pentru judet si ca se cauta o formula legala pentru atingerea acestui obiectiv. "Intr-adevar, e pacat ca Braila sa nu aiba o orchestra proprie. Asta cu atit mai mult cu cit zona noastra este foarte bine reprezentata in arhivele Institutului National de Etnografie si Folclor, de unde am recuperat nu mai putin de 105 inregistrari pe cilindri de ceara, datate incepind cu 1919. Facem demersuri in prezent pentru infiintarea uneia, dar nu este deloc usor. Inca mai avem instrumentisti buni, dar trebuie sa gasim printre ei un lider, un sef care sa fie suficient de respectat incit sa-i poata organiza. Daca nu facem ceva, cit mai repede, multe instrumente or sa dispara, in fata orgilor electronice. Deja, nu mai avem pe nimeni care sa cinte la cobza, ceea ce este mare pacat", ne-a declarat directorul Puscaciu.
