Preşedintele organizaţiei municipale a PNL Brăila, Nicolae Stănică, împreună cu Yacht Clubul Regal Român şi Şcoala cu clasele I-VIII "Mihai Eminescu" sunt iniţiatorii unui concurs de artă a naturii intitulat "Lasă Dunărea să te inspire!". Concursul se adresează tuturor elevilor din Brăila şi are ca obiective generale atât sensibilizarea copilului în faţa fenomenului artistic al naturii (prin: pictură, fotografie şi creativitate în matematică), cât şi dezvoltarea unui patriotism local manifestat prin respectul pentru resursele naturale. "Concursul cuprinde trei secţiuni care au ca elemente comune viziunea, echilibrul, profunzimea. Am ales pictura, fotografia şi matematica, pentru că sunt considerate 3 trepte diferite de percepţie a unui fenomen", se arată în fişa de proiect a concursului. Elevii se vor putea înscrie în perioada 17 mai - 21 iunie, pe baza fişei de înscriere postată pe internet, la adresa http://ziuadunarii.weebly.com, secţiunea "Înscrieri". Picturile se pot trimite la sediul "Marina Brăila", str. Malul Dunării nr.5, şi trebuie să fie însoţite de numele şi prenumele elevului, şcoala de provenienţă, clasa şi un număr de telefon. Fotografiile şi problemele de matematică: pe adresa de e-mail ziuadunarii@gmail.com, însoţite de aceleaşi date, iar în ceea ce priveşte problemele de matematică, acestea trebuie redactate obligatoriu în word. Precizăm că fiecare elev poate participa la toate secţiunile cu câte o singură lucrare. În urma jurizării concursului se vor acorda următoarele premii: trofeul "Lasă Dunărea să te inspire!", câte 3 premii în bani, respectiv 7 menţiuni, pentru fiecare secţiune în parte. Menţionăm că materialele premiate vor fi scoase la o licitaţie, ce va fi organizată la sediul "Marina Brăila", iar banii obţinuţi vor fi folosiţi pentru premierea elevilor brăileni olimpici la faza naţională.
Partenerii concursului sunt Inspectoratul Şcolar Judeţean Brăila, "Marina Brăila", Centrul de Consultanţă Ecologică Galaţi, Yacht Clubul Regal Român şi "Eco Alpex" Brăila.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.