Lara Fabian se întoarce | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Lara Fabian se întoarce

Interpreta de origine belgiană Lara Fabian revine în 2016 în România pentru două noi concerte, la Cluj-Napoca, pe 20 aprilie, și București, pe 22 aprilie, informează un comunicat al organizatorilor remis Agerpres.
Pe 6 noiembrie, artista își lansează un nou album, intitulat „Ma vie dans la tienne", pe care îl va promova în cadrul unui turneu în toată Europa.
„Melodiile noului disc, ce sunt dedicate fiicei, soțului său celei mai bune prietene, anunță un album ce se întoarce la originile muzicale ale artistei, între balade romantice și cântece pop care îi pun vocea extraordinară în valoare", se arată în comunicatul citat.
Biletele pentru concertul Lara Fabian au fost puse deja în vânzare, la prețuri începând de la 89 de lei.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro