Mâine, de la ora17.00, la Teatrul "Maria Filotti" vor fi lansate două volume semnate de Oma Stănescu şi Vasi Irimia. "The fire of karma" a Omei Stănescu va fi prezentată de scriitorii Vasile Andru şi Gheorghe Lupaşcu. Cea de-a doua carte, "Amintirile unui ratat", de Vasi Irimia, va fi prezentată de scriitorul Constantin Gherghinoiu şi editorul Cătălin Moldoveanu. Cu această ocazie, invitaţii se vor bucura şi de un program muzical susţinut la pian de elevii: Dafina Trufaşu, Sabina Constantin şi Ana Diaconu, îndrumaţi de profesorii Mircea şi Eduard Petrescu.
Evenimentul va fi moderat de publicistul Dumitru Anghel. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.