• sâmbătă, 14 aprilie, ora 11.00, va avea loc lansarea cărţii “Iubire la margine de eşafod”, de Elena Dumitrescu Nentwig
Sâmbătă, 14 aprilie 2018, ora 11,00, în sala de festivităţi a Muzeului Brăilei “Carol l” va avea loc lansarea cărţii “Iubire la margine de eşafod”, de Elena Dumitrescu Nentwig, apărută la Editura Istros în acest an.
Prezintă: dr. Valentin Popa, scriitor, muzeograf şi dr. Viorel Coman, scriitor, critic literar, membru al Uniunii Scriitorilor - secţia “critică şi istorie literară”.
Moderator: prof. univ. dr. Ionel Cândea, managerul Muzeului Brăilei “Carol I”.
Elena Dumitrescu-Nentwig s-a născut la Brăila, a absolvit Conservatorul “Ciprian Porumbescu” din Bucureşti, la clasa profesorilor Valentin Teodorian şi Hero Lupescu şi este soprană lirică, a cărei recunoaştere internaţională a avut loc după anul 1970, imediat după plecarea sa în exil. A cântat cu parteneri celebri pe marile scene din Germania, Austria, Franţa, Spania, Italia, Olanda, Cehia, Polonia, Israel.
După încheierea carierei scenice, în cadrul studioului pe care l-a iniţiat, predă lecţii de canto tinerilor din Belgia şi Portugalia, aflaţi la început de carieră.
În paralel, scrie, în limbile română şi germană, romane, piese de teatru, cărţi pentru copii, care au avut ecouri favorabile în rândul cititorilor şi în presa de specialitate.
În anul 2017, în cadrul Festivalului Internaţional “Mihail Sebastian”, ediţia a V-a, desfăşurat în perioada 2-5 noiembrie, Elena Dumitrescu Nentwig a lansat volumul “Credinciosul meu duşman”, tot în sala de festivităţi a Muzeului Brăilei “Carol I”.
Odată cu lansarea volumului “Iubire la margine de eşafod”, publicul se va întâlni şi cu celelalte volume ale autoarei: “Adevărate sau imaginate, de întâmplat s-au întâmplat…”; “Naufragiaţii din Brăila”; “Noi, romii şi restul lumii”; “De răsfoit - Basme şi povestiri pentru copii”; “Credinciosul meu duşman”.