"La un casting, la Hausvater, dacă nu te dezbraci nu exişti ca actor" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

"La un casting, la Hausvater, dacă nu te dezbraci nu exişti ca actor"

"Zilele Brăilei" s-au încheiat cu un concert reuşit, susţinut de formaţia "Sfera", al cărei lider este brăileanul Tică Alexe. Alături de el au urcat pe scenă: Cristi Dumitrescu la tobe - băiatul lui Nelu Dumitrescu de la "Iris", fraţii Donos - Cristi la chitară şi Mihai la Chitară bas, unul absolvent de fizică atomică şi celălalt chirurg, studentul la Teologie Leonard Ştefan, din Brăila, şi două soliste, Silvia Ştefănescu şi Eliza Manda, două voci excepţionale - spune solistul Tică Alexe, argumentând că au câştigat multe premii. Înainte de concert, liderul trupei "Sfera" a acordat un interviu ziarului nostru.

"Aici, la Brăila, mi-am pus bazele acestei meserii, voice over"

- Cânţi pentru prima dată la Brăila, deşi ai o carieră serioasă în spate şi eşti brăilean?
- Am părăsit Brăila în 1997 ca să devin artist, cerut fiind de Bucureşti. M-am perindat prin "Sfinx Experience", apoi am dezvoltat cariera mea de voice over în radio, formaţia "Sfera" în Bucureşti şi acum am venit cu "Sfera" la Brăila.
- Cum a apărut muzica în viaţa ta?
- Tot timpul am cochetat cu muzica. Fiind singurul copil la părinţi, au zis să mă dea la Şcoala Populară de Arte. Acolo am făcut vioară, trei ani. Apoi am intrat la "Iorga", iar în clasa a X-a, după treaptă, am plecat la canalul Făurei.
- Ce trebuia să faceţi acolo?
- Nu ştiu ce trebuia să facem acolo. Cred că nici comuniştii nu ştiau ce trebuia să facem acolo. Îngropam nişte canale de irigaţii. Am trecut azi pe acolo şi încă mai sunt nişte ziduri. Important este că acolo am cunoscut nişte tipi extraordinari şi am început să cânt la chitară şi să observ că am talent pentru muzică şi că am voce. Când m-am întors în toamnă, la şcoală, am intrat în formaţia muzicală, în cor, în brigada artistică şi mi-am dat seama că mi-era bine aşa, că era fascinant. Apoi m-am întâlnit cu Alifantis, care şi el terminase "Iorga", şi mi-a zis s-o ţin aşa, că e bine.
- Şi voice over cum ai devenit?
- Aici, la Brăila, mi-am pus bazele acestei meserii, voice over, deşi ea nu este trecută în nomenclatorul de meserii. E o chestie destul de greu de făcut. Am fost şi actor la Teatrul de Păpuşi "Cărăbuş", câţiva ani.
- Mai ţii minte ce rol ţi-a plăcut cel mai mult?
- Cel care s-a vândut cel mai mult. Ţii minte ori ce îţi place, ori ce se vinde. Cel mai bine s-a vândut "Motanul încălţat". A fost un exerciţiu de forţă, pe care acum nu ştiu dacă aş mai putea să-l fac. Sau, eu ştiu, dacă aş fi provocat... Am făcut voice over şi în Galaţi, apoi am fost solicitat să merg în Bucureşti.

"Vreau să transmit mai departe că acel satana e liniştit, acel Dumnezeu e, de asemenea, liniştit, numai omul a luat-o într-o direcţie greşită"

- În Bucureşti cum te-ai descurcat?
- În Bucureşti, ori eşti înghiţit, ori supravieţuieşti. Am ajuns la un radio, am fost apoi solicitat de o trupă, până într-un punct de referinţă în care am fost solicitat de Mişu Cernea la "Sfinx Experience". Am stat doi ani colaborator, apoi am ajuns membru al acestei formaţii. Apoi trupa s-a destrămat, fiecare a luat drumul lui şi eu am format trupa "Sfera" şi studiourile, în acelaşi timp.
- Studiourile sunt unele dintre cele mai bune.
- Nu incinta contează, ci omul care mixează, se numeşte Costin Dumitrache. Am făcut "Mătase albă pentru "Iris" la noi.
- Şi trupa "Sfera"?
- A avut o traiectorie neconvenţională. S-au perindat foarte mulţi artişti, pentru că mi-a fost foarte greu să-i ţin. Proiectul "Sfera" însemna muzică live în cluburi, iar studioul nu însemna numai imprimări ci şi un studio de producţie. Făceam şi muzică pentru teatru, am semnat muzica pentru circul "Globus" cinci ani.
- Am înţeles că lucrezi la un musical.
- Da. Am văzut la Brăila o piesă pusă de domnul Codrescu. Se numea "Satana cel bun şi drept" de Tudor Popescu. Mi-a plăcut foarte mult acest spectacol şi aşa aş vrea să se numească şi musicalul, "Satana cel bun şi drept". Să intru în conflict cu biserica catolică, cu biserica ortodoxă, cu cea baptistă, cu masoneria probabil.
- Vrei să zgâlţâi bine sistemul?
- Vreau să transmit mai departe că acel satana e liniştit, acel Dumnezeu e, de asemenea, liniştit, numai omul a luat-o într-o direcţie greşită. Nu-l mai recunoaşte nici pe unul, nici pe celălalt. Mi-ar plăcea acest lucru, pentru că am jucat sub bagheta lui Alexander Hausvater în "The rocky horror show". Este genul de spectacol scandalos. La un casting, la Hausvater, dacă nu te dezbraci nu exişti ca actor. Nu că l-ar interesa să te vadă dezbrăcat, ci să vadă dacă regăseşte în tine personajul imaginat de el.
- Şi trebuie să vadă actorii ...
- Dezbrăcaţi.
- Am înţeles că ai un restaurant.
- Da, am avut, ... l-am pierdut. În fine... S-a numit "Ibrail", iar în meniu aveam denumiri foarte interesante: "Pastrama lui Codin", "Papucii sultanului", cam aşa cum e la Brăila, cosmopolitul acesta pe care nu-l găseşti nicăieri în ţara asta.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro