"Daca nici macar etalonate nu pot fi aparatele, expunem viata bolnavului catre risc si, in acelasi timp, culpabilizam medicii ca nu isi fac datoria. Medicii isi fac datoria, dar trebuie sa aiba cu ce sa si-o faca, altfel nu se poate. In asemenea conditii nu se poate ingriji un bolnav si vor exista reclamatii din partea pacientilor impotriva medicilor, de la reclamatii civile la penale, dar medicul nu este vinovat, atita timp cit nu are cu ce lucra", ne-a declarat dr. Florin Ioan, presedintele Colegiului Medicilor din Braila.
Potrivit sursei citate, medicii considera ca, in aceste conditii, se arunca responsabilitatea unor foruri superioare asupra lor si ca astfel devin vinovati de toate lipsurile din sistemul de sanatate.
"Un sistem nu poate functiona fara finantare, un bolnav nu poate fi tratat cu apa de ploaie; cu un diazepam si un algocalmin, nu se poate trata o ciroza hepatica, de exemplu. La ora actuala, nu mai avem antibiotice, care ne sint necesare, nu mai avem ser fiziologic, care este indispensabil pentru reechilibrarea unui bolnav, nu mai avem materiale de sutura si osteosinteza; sint lucruri foarte grave, care nu s-au mai intimplat pina acum. Au mai fost lipsuri, dar nu chiar asa; am ajuns sa cumparam, medicii chirurgi, din banii nostri, materiale de osteosinteza pentru a putea opera bolnavii", sustine dr. Florin Ioan, seful sectiei de chirurgie infantila de la Spitalul Judetean de Urgenta, corp B.
"Se arunca toata responsabilitatea asupra medicilor si a echipei manageriale"
Despre situatia de criza pe care o traverseaza unitatea pe care o conduce, dr. Stefan Mihailescu, directorul general al Spitalului Judetean de Urgenta ne-a spus ca, atita timp cit plata per caz rezolvat este neschimbata de un an si jumatate, timp in care toate cifrele s-au schimbat - inflatie, volum salarial etc.- nu exista rezolvare, singura solutie fiind aplicarea pretului corect actualizat pe bolnav.
"Se arunca toata responsabilitatea si toate lipsurile din sistem asupra medicilor si a echipei manageriale, desi, prin procesul verbal al Comisiei Ministerului Sanatatii se precizeaza ca managementul este corect, indicele de calitate al spitalului este bun, iar Spitalul Judetean nu are datorii, nu cumparam nimic.
In concluzie, am sistat orice reparatie, nu ne mai permitem contracte de service, nu pot sa actualizez nici un contract, nici cel de paza, de exemplu, se strica endoscoapele si nu le putem inlocui, scade indicele de calitate al spitalului".
Pentru un spital cu 1300 de paturi, cum este Spitalul Judetean, orice investitie a devenit imposibila in ultima perioada, pentru ca nu sint bani suficienti.
Nu sint bani pentru schimbarea aparaturii din sectiile de anestezie, pentru mese, paturi sau saltele noi. Unitatea are nevoie de un endoscop nou, care costa un miliard si jumatate, si de repararea computerului tomograf, care ajunge la o suta de milioane lei, dar nici macar aceste sume nu sint accesibile in conditiile actuale.
80 la suta din bugetul spitalului se duce pe salarii
Situatia de criza cu care se confrunta Spitalul Judetean de Urgenta este analizata atit de Directia de Sanatate Publica, cit si de Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate. In urma cu doua zile, comisia de evaluare a spitalelor a verificat inclusiv farmaciile Spitalului Judetean de Urgenta si a constatat ca exista o criza reala de medicamente, iar astazi, dupa o analiza intre reprezentantii celor doua institutii, situatia va fi transmisa si Ministerului Sanatatii.
Dr. Mariana Tarachiu, directorul Casei Judetene de Asigurari de Sanatate ne-a informat ca, la acest moment, CJAS a platit toate deconturile primite pe primele luni ale anului in curs de la Spitalul Judetean. Practic, CJAS a incheiat cu unitatile cu paturi, contracte la nivelul mediei anului 2005 si deconteaza doar serviciile pentru care s-au incheiat acestea. "Obligatia unitatilor sanitare este ca, din bugetul spitalului sa se asigure functionarea inclusiv cu medicamente a acestuia. Din discutiile care s-au purtat pina acum si din informatiile si materialele prezentate la CJAS, reiese faptul ca mare parte din bugetul spitalului a fost consumat cu cheltuielile de personal, cu salariile. Acest lucru s-a datorat cresterilor salariale din 2005, care au fost aplicate din acest an, fapt ce a consumat o buna parte din bugetul spitalului. O alta influenta care a marcat bugetul unitatilor cu paturi o reprezinta cresterile de costuri la utilitati, gaze, electricitate etc, la care consumul a fost mare in aceasta iarna", apreciaza dr. Mariana Tarachiu.
De aceeasi parere este si dr. Lucica Spataru, directorul Directiei de Sanatate Publica Braila, care ne-a declarat ca Spitalul Judetean de Urgenta este singura unitate spitaliceasca din judet in care nu mai exista medicamente si ca nu a produs servicii suficiente care sa fie decontate de CJAS. "Nu au avut servicii suficiente, au avut internari mai putine, iar salariile reprezinta 80 la suta din buget. Din raportari, internarile sint cazuri cu o complexitate mica; medicii au evitat sa mai interneze cazurile complicate, le-au trimis catre alte spitale din tara pentru ca nu au avut medicamentele necesare. In plus, aparatura este defecta si nu se mai incaseaza nimic din aceste investigatii, iar la ambulatorul de specialitate nu se efectueaza 28 de consultatii pe zi, conform contractului".
Potrivit sursei citate, medicii de la Spitalul Judetean de Urgenta nu s-au mai implicat in rezolvarea unor cazuri de mare complexitate pentru ca nu au beneficiat de medicatia si aparatura necesara, iar cazurile grave au fost directionate catre alte unitati spitalicesti din tara. In aceste conditii, CJAS a platit doar serviciile prestate, dar, intre timp, medicamentele s-au scumpit, salariile sangajatilor s-au dublat, toate utilitatile au crescut, iar spitalul a intrat intr-o criza fara precedent.
Avind in vedere marea incarcatura de personal din Spitalul Judetean de Urgenta si faptul ca, in prezent, sint multe saloane goale, formolizate, conducerea Directiei de Sanatate Publica apreciaza ca situatia trebuie analizata in profunzime, avindu-se in calcul chiar revenirea la vechea structura cu doua spitale separate - Spitalul Judetean si Spitalul nr.3.