La rectificarea bugetară vor fi alocate fondurile necesare pentru funcţionarea primăriilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

La rectificarea bugetară vor fi alocate fondurile necesare pentru funcţionarea primăriilor

Un număr important de primării se află în imposibilitate de funcţionare datorită epuizării fondurilor pentru aceste cheltuieli de funcţionare care implică nu doar cheltuieli cu salarii şi cheltuieli pentru asigurarea funcţionării unei localităţi", a declarat Nica.

Vicepremierul a mai precizat că dă "acest semnal pentru ca oamenii să fie liniştiţi, şi este valabil şi pentru Consiliile judeţene". "De asemenea s-a discutat despre alocări de fonduri pentru drumurile judeţene, se fac eforturi acum pentru identificarea sumelor care să fie alocate pentru reabilitarea drumurilor judeţene", a mai susţinut Nica.

Liderii autorităţilor locale împreună cu ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea şi vicepremierul Dan Nica au convenit la Buşteni asupra redimensionării angajaţilor din aparatul propriu al administraţiilor locale, stabilind un normativ de personal care va reduce numărul angajaţilor.

Potrivit unor surse participante la discuţii, redimensionarea structurilor de funcţionarilor publici locali ar urma să realizeze economii la bugetul de stat, în primă fază, de peste 125 de milioane de euro. Astfel, conform estimărilor făcute de liderii locali şi reprezentanţii Guvernului, Primăria Capitalei ar urma să-şi reducă personalul bugetar cu 60%. Dacă în acest moment Primăria Municipiului Bucureşti are aproximativ 1060 de angajaţi, numărul acestora ar trebui să se reducă la aproximativ 400. În ceea ce priveşte sectoarele municipiului Bucureşti, numărul optim de funcţionari cu care acestea ar putea funcţiona este de 180 de angajaţi.

O altă propunere priveşte primăriile de comune care au până la 1.500 de locuitori şi care ar urma să beneficieze de o medie de 12 funcţionari publici în aparatul propriu. Următorul prag, pentru localităţile între 1.500 şi 3.000 de locuitori, ar urma să aibă 14 funcţioanari, iar cele cu o populaţie între 3.000 şi 5.000 - 16 funcţionari. Localităţile între 5.000 şi 10.000 de locuitori ar urma să beneficieze de serviciile a 21de funcţionari, iar cele între 10.000-20.000 de 24 de funcţionari. De asemenea, Consiliile Judeţene urmează să funcţioneze cu 120 şi cel mult 180 de angajaţi, în funcţie de mărimea judeţului în cauză.

Conform unor surse participante la discuţii, coeficientul în funcţie de care s-ar putea stabili numărul funcţionarilor publici este de 0,21% raportat la numărul de locuitori ai localităţii, dar acesta nu se va aplica şi la oraşele cu un număr mare de locuitori.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro