La PDL Brăila situaţia e roz | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

La PDL Brăila situaţia e roz

Deputatul PDL de Brăila, Viorel Balcan, neagă zvonurile apărute în ultimul timp, conform cărora între el şi preşedintele democrat - liberalilor brăileni, Constantin Dumitriu, ar fi o situaţie tensionată. Balcan recunoaşte că, recent, a făcut nişte declaraţii în mass- media la adresa liderului organizaţiei locale a PDL, însă spune că a fost prost informat de către jurnalistul care i-a luat punctul de vedere, nu a verificat şi a dat o declaraţie nesusţinută de o bază reală. Pentru a demonstra că acum lucrurile sunt într-o zonă normală între el şi Constantin Dumitriu, Balcan ne-a declarat că au fost împreună la şedinţa PDL de la Bucureşti de marţi şi că, împreună cu ceilalţi lideri democrat - liberali brăileni, au decis ca în următoarea perioadă să facă o analiză la sânge a organizaţiei, pentru a vedea ce drum se va alege pentru alegerile parlamentare: "Da, a fost o declaraţie de a mea la adresa domnului Dumitriu, însă nu am fost eu bine informat. O ziaristă mi-a spus că la Bucureşti, la o şedinţă, domnul Dumitriu ar fi spus că solicită demiterea mea din conducerea partidului pentru rezultatele de la alegeri, eu nu am verificat şi, la nervi, am dat o declaraţie acidă. Apoi am vorbit cu domnul Dumitriu, care mi-a spus că nu a spus aşa ceva, m-am lămurit care e adevărul şi acum chiar nu avem nicio problemă. A fost o declaraţie a mea, dată la nervi. Suntem în regulă acum, chiar am fost împreună cu restul colegilor la Bucureşti, unde am stabilit data alegerilor din PDL. Asta o să fie prioritar, iar după data de 30 vom analiza şi situaţia din organizaţia noastră, pentru a vedea ce drum vom alege în continuare", ne-a declarat Viorel Balcan.
La rândul său, preşedintele PDL Brăila, Constantin Dumitriu, ne-a precizat că nu doreşte să facă declaraţii referitoare la organizaţia pe care o conduce până ce nu are loc analiza situaţiei privind evoluţia şi rezultatele slabe de la alegerile locale. "Nu are rost să fac acum declaraţii. Acum avem alegerile din partid, la care trebuie să ne gândim, apoi vom analiza situaţia din organizaţie şi vom lua măsuri".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro