Marţi după-amiază, o patrulă de jandarmerie a depistat două persoane care transportau lemne din specia dud, fără a deţine documente legale pentru a proba provenienţa acestora. Interesant e şi mijlocul de transport ales: o căruţă trasă de un ... tractor!
Cei doi bărbaţi prinşi au cu vârste de 44, respectiv, 47 de ani şi sunt din satul Surdila Găiseanca. Aceştia transportau materialul lemnos cu ajutorul unui tractor U650, de care era ataşat un atelaj hipo. După ce jandarmii Detaşamentului 3 Oprişeneşti au făcut verificările necesare, au constatat că lemnele au fost sustrase de pe marginea Drumului Naţional 2B, cel care face legătura între Brăila şi Buzău, din imediata apropiere a Haltei CFR Surdila Găiseanca.
Ingenioşi, cei doi indivizi au acoperit grămada de lemne cu crengi, pentru a nu atrage atenţia.
"Jandarmii brăileni au procedat la ridicarea materialului lemnos în vederea continuării verificărilor, iar celor doi bărbaţi le-au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt", a precizat plt. maj. Sorin Neftode, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila.