La Brăila s-a înfiinţat Asociaţia Pescarilor Sportivi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

La Brăila s-a înfiinţat Asociaţia Pescarilor Sportivi

• aceasta şi-a propus ca obiectiv protejarea resurselor acvatice • asociaţia militează împotriva braconajului piscicol • “Vrem ca pescarii să pescuiască în ape curate, în ape cu peşte”, spune preşedintele Vasile Niţu

 

În urmă cu puţină vreme, la Brăila s-a înfiinţat Asociaţia Pescarilor Sportivi, organizatie non-guvernamentală, apolitică, neafiliată altei structuri existente. Fondată de 32 de membri, această asociaţie şi-a propus să militeze împotriva braconajului piscicol în bazinele naturale şi să protejeze resursele acvatice.

“Noi ne-am propus să încurajăm practicarea pescuitului sportiv, în condiţii civilizate şi cu respectarea legii, să milităm împotriva braconajului piscicol în bazinele naturale şi să promovăm iniţiativele legislative de protejare a resurselor acvatice. Începem lupta pentru combaterea braconajului şi vom încheia parteneriate cu autorităţile locale ca să punem la punct un plan eficient de combatere a acestuia. Vrem, de asemenea, ca pescarii să pescuiască în ape curate, în ape cu peşte, iar în acest sens vom demara o serie de acţiuni de ecologizare, pentru ca acele persoane care merg la pescuit să se bucure de frumuseţile naturii. Încă de la început vreau să lămuresc un lucru, noi nu suntem adversarii nimănui, noi vrem să colaborăm cu orice asociaţie de pescari pentru bunul mers al lucrurilor”, ne-a declarat Vasile Niţu, preşedintele Asociaiei Pescarilor Sportivi Brăila.

Sursa citată a mai spus că această asociaţie va încerca prin concesiune sau închiriere, să obţină, pentru membrii săi, dreptul de a pescui în bălţi private şi să organizeze concursuri de pescuit naţionale şi internaţionale.

“Înfiinţarea Asociatiei Pescarilor Sportivi este o idee mai veche a grupului nostru de pescari, care a prins contur în mod natural, urmare a braconajului excesiv şi a altor situaţii care ameninţă acest frumos sport. Vom creea legături cu organizaţii similare din ţară şi străinatate, vom organiza cursuri de iniţiere în pescuit pentru copii şi tineri. De asemenea, avem în plan organizarea unor concursuri de pescuit şi vom face tot ceea ce depinde de noi ca să apărăm pescuitul sportiv şi drepturile practicanţilor acestuia. Facem o invitaţie publică tuturor celor care vor să ne sprijine, să ni se alăture pentru că numai împreună putem cu adevărat să facem ca această iniţiativă să aibă finalitate”, a mai spus Vasile Niţu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro