* în week-end, poliţiştii au aplicat 587 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 1.000.000 lei și au întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de zădărnicire a combaterii bolilor
Veşti bune: nu s-au înregistrat creşteri la cazurile de COVID. Sunt tot 15 cazuri confirmate.
La data de 13 aprilie, informează Prefectura Brăila, la nivelul județului nostru sunt monitorizate de către Direcția de Sănătate Publică 1.285 de persoane, aflate în izolare voluntară la domiciliu și 452 de persoane care se află în carantină instituționalizată. Până la acest moment, 3.787 de persoane au ieșit din autoizolare, la încheierea celor 14 zile și 278 de persoane au primit avize epidemiologice de a ieși din carantină instituționalizată. De asemenea, conform raportării DSP Brăila, în prezent, sunt 15 cazuri confirmate pozitiv de COVID-19, din care 6 cazuri au fost declarate vindecate .
În ceea ce privește sancțiunile aplicate, Inspectoratul de Poliție Județean Brăila informează că, în perioada 10 – 12 aprilie, au fost executate peste 290 de misiuni specifice, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19. Astfel, s-a verificat modul de respectare a măsurii de izolare sau carantină în cazul a 2.143 de persoane, în 1.096 de locații, și au fost supuse controalelor 220 de societăți comerciale pentru a se asigura suspendarea activității.
În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 587 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 1.000.000 de lei și a fost întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de zădărnicire a combaterii bolilor. Dintre sancțiunile contravenționale aplicate, 580 au fost pentru nerespectarea măsurii privind restricționarea circulației, în conformitate din Ordonanța Militara nr. 3/2020.
De la debutul epidemiei, polițiștii au aplicat 4.119 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 8.000.000 lei, și au întocmit 5 dosare penale pentru infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor.