"A fost plăcut să mă aflu din nou într-un monopost", a declarat Raikkonen, campion mondial de F1 în 2007, când făcea parte din echipa Ferrari. "Să conduc, să pun frână, să iau viraje, toate acestea nu îmi iau mult timp, dar va dura mai mult să mă familiarizez cu maşina, echipa şi pneurile", a menţionat finlandezul.
Monopostul R30 condus de Kimi Raikkonen a fost echipat cu pneuri Pirelli din 2011, producătorul italian înlocuind anul trecut furnizorul japonez Bridgestone. Sesiunea de pregătire s-a desfăşurat cu porţile închise.
Kimi Raikkonen revine în Formula 1 în acest sezon, după ce a semnat un contract pe doi ani cu echipa Lotus. În ultimele două sezoane, el a participat la aproximativ 20 de raliuri fără să obţină vreo victorie. Anterior, el a concurat în Formula 1 pentru echipele Sauber (2001), McLaren (2002-2006) şi Ferrari (2007-2009).
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.