Cântăreţul canadian Justin Bieber a întrerupt un concert pe care l-a susţinut duminică seară în oraşul britanic Manchester, plecând de pe scenă, după ce fanii au refuzat să dea curs rugăminţii sale de a nu mai ţipa în pauzele dintre piesele sale, informează BBC.
În timpul ultimului concert dintr-o serie de trei show-uri pe care starul pop le-a susţinut în Manchester, în cadrul turneului său mondial „Purpose”, tânărul artist canadian s-a adresat fanilor în felul următor: „Apreciez tot sprijinul vostru, apreciez iubirea şi apreciez lucrurile amabile”.
„Însă ţipetele din pauzele dintre cântece trebuie să înceteze. Vă rog să mă ascultaţi şi vă mulţumesc pentru asta”, a adăugat Justin Bieber.
„Nu cred că aceste ţipete sunt necesare atunci când eu încerc să vă spun ceva, iar voi ţipaţi”, a mai spus el.
Însă, după ce publicul nu a dat curs rugăminţii sale, Justin Bieber a aruncat microfonul şi a părăsit scena, în timp ce era huiduit de unii dintre fani.
Artistul canadian, în vârstă de 22 de ani, a revenit după o pauză de câteva minute şi şi-a reluat concertul, explicând motivul pentru care a ieşit de pe scenă: „Simt că vreau să am o conexiune cu voi. Scopul rugăminţii mele de a nu mai ţipa era acesta: când mă uit la voi şi vă privesc în ochi, ştiţi şi voi că împărtăşim un moment împreună şi că există o legătură între noi”.
Apoi, Justin Bieber le-a spus spectatorilor că sunt „minunaţi”, dar, văzând că aceştia continuă să ţipe, a adăugat: „Ok, voi renunţa pur şi simplu să mai vorbesc”.
„Nu voi mai vorbi deloc pentru tot restul serii. Vom face doar muzică. În mod evident, Manchester nu poate să facă faţă, aşadar să lăsăm muzica să vorbească”, a mai spus tânărul interpret canadian.
În timpul primului concert pe care l-a susţinut la Manchester, Justin Bieber le ceruse fanilor „să încerce să rămână cât mai tăcuţi”.
La începutul săptămânii trecute, cântăreţul a cerut spectatorilor de la show-ul său din Birmingham „să se calmeze” şi să „înceteze să strige” în timp ce el vorbea pe scenă, adăugând că acele ţipete erau „insuportabile”.
Justin Bieber, născut pe 1 martie 1994, a debutat în 2007, iar albumul de debut „My World 2.0” a apărut trei ani mai târziu. Acesta a fost urmat de „Under the Mistletoe” (2011), „Believe” (2012) şi „Purpose” (2015).