Mergi la conţinutul principal

Jumătate dintre crescătorii de oi şi capre au depus cereri de subvenţie

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a anunţat marţi că, până în prezent, au fost depuse 13.600 cereri, pentru un efectiv de aproximativ 2 milioane capete ovine/caprine. În ceea ce priveşte situaţia în plan local, APIA Brăila a comunicat înregistrarea a 635 cereri, pentru un efectiv de aproximativ 80.027 capete ovine/caprine, amintind în acelaşi timp că termenul limită pentru a solicita Plata Naţională Directă Complementară este finele acestei luni, mai precis 31 mai.

Potrivit procedurilor, pentru a beneficia de prima pe cap de animal, solicitantul trebuie să îndeplinească mai multe condiţii. Astfel, efectivul din exploataţie trebuie să fie de minimum 50 capete ovine femele, respectiv 25 capete caprine femele, vârsta acestora fiind de cel puţin un an până la data de 31 martie 2010. Totodată, efectivul pentru care se solicită prima trebuie să fie identificat şi înregistrat în Registrul naţional al exploataţiilor. "Este important de menţionat că, începând cu anul 2010, dacă în urma verificărilor se constată diferenţe între numărul animalelor solicitat la plată şi numărul animalelor eligibile, se aplică reduceri sau excluderi de la plată", se menţionează în comunicatul APIA.

De precizat că la nivel naţional, în campania de anul trecut au fost depuse 45.300 cereri pentru un efectiv de 6,8 milioane capete ovine/caprine, din care la nivel local au fost înregistrate 1.331 cereri pentru un efectiv de 180.962 capete.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro