• întreaga zonă a municipiului care se alimentează din Staţia de Transformare 110 kV Brăila Sud a stat marţi seara fără curent din cauza unei avarii • repunerea sub tensiune a tuturor consumatorilor afectaţi a durat mai bine de o oră • ieri dimineaţă, cât timp Brăila a fost sub cod portocaliu de vreme rea, a venit rândul abonaţilor Electrica din judeţ, 8 localităţi fiind lăsate fără curent din cauza vântului puternic
Un incident major în reţeaua de distribuţie a energiei electrice din municipiu a lăsat, timp de mai bine de o oră, mii de consumatori fără curent în seara zilei de marţi, 26 iunie. Aproape întreaga jumătate de sud a oraşului, însemnând de la zona Concordia până la ieşirea din oraş spre Viziru, şi discutăm aici atât de consumatori casnici, agenţi economici cât şi consumatori industriali, a fost afectată de o avarie majoră generată de faptul că Staţia de Transformare 110 kV Brăila Sud a rămas brusc fără tensiune. Callcenter-ul SDEE (Sucursala de Distribuţie a Energiei Electrice) Brăila a fost asaltat de mii de apeluri din partea abonaţilor afectaţi în încercarea acestora de a se lămuri cât timp va dura până la reluarea furnizării energiei electrice. “Am încercat minute în şir să iau legătura cu Dispeceratul la numărul de telefon cunoscut de toată lumea, dar intra din prima ton de ocupat. Refuz să cred că cei de acolo au scos telefonul din furcă disperaţi de numărul mare de reclamaţii. Vă daţi seama cu ce volum de apeluri s-au confruntat cei de la Dispecerat? Pentru că de obicei intrai automat în legătură cu robotul şi te punea în aşteptare până când se elibera operatorul de serviciu care prelua apelurile. La noi în cartier a durat cam o oră până a revenit curentul”, ne-a povestit un brăilean care locuieşte în zona Hipodrom. Cam în aceeaşi linie se înscriu şi celelalte sesizări şi semnale primite la redacţie din partea abonaţilor casnici din cartierele Radu Negru, Buzăului, Viziru, Călăraşi IV, Obor, precum şi din zona Bariera Călăraşilor ori Concordia. De avaria de marţi seară au fost afectate inclusiv platforma şantierului naval, precum şi cea de la Laminorul, salariaţii fiind nevoiţi să oprească lucrul în lipsa curentului electric.
În cascadă, în jurul orei 18.00, zonele afectate au fost repuse sub tensiune, pe măsură ce se făceau manevrele de către echipa de intervenţie a distribuitorului de energie electrică. “A avut loc o avarie în Staţia Brăila Sud 110 kV. S-au făcut manevre şi s-a preluat staţia pe o altă linie, după care s-a repus sub tensiune staţia. Apoi am repus circuitele de 20 kV, de 6 kV şi au fost realimentaţi consumatorii. Până la repunerea sub tensiune a ultimului consumator durata avariei a fost de o oră şi 35 de minute”, ne-a declarat Ştefan Rădulescu, directorul SDEE Brăila.
Dacă marţi seară avaria de la Staţia Brăila Sud a afectat consumatorii din municipiu, miercuri dimineaţă a venit rândul abonaţilor din mediul rural să rămână fără curent. Vremea rea de ieri dimineaţă, cât timp întreg judeţul Brăila a fost sub avertizare meteo de Cod Portocaliu, a provocat ceva probleme în reţeaua electrică din judeţ, 8 localităţi din mediul rural fiind afectate: Deduleşti, Căldăruşa, Perişoru, Măgureni, Scorţaru Vechi, Comăneasca, Traianu şi Lişcoteanca. Ieri după-amiază au venit reclamaţii similare şi de la locuitorii din Jirlău, care s-au plâns că nici până la ora 16.00 nu revenise curentul. De vină pentru toate problemele de ieri a fost vântul puternic şi crengile rupte şi căzute peste liniile aeriene de alimentare cu energie electrică. Echipele de intervenţie ale distribuitorului local de energie electrică au ieşit imediat pe teren pentru remedierea tuturor problemelor apărute în reţea, iar ieri după prânz, rând pe rând, consumatorii au fost repuşi sub tensiune.