Mergi la conţinutul principal

Judecatorii nu-l iarta pe comisarul Grama

Fost adjunct al Inspectoratului Judetean al Politiei de Frontiera Braila (IJPF), fost politist, comisarul sef Matei Grama (48 ani) risca sa ramina cu o condamnare in cazier. El a pierdut, saptamina trecuta, apelul declarat impotriva sentintei Judecatoriei Faurei, prin care fusese condamnat la o pedeapsa rezultanta de 8 luni de inchisoare, cu suspendare conditionata a pedepsei, pentru uz de arma, braconaj si ultraj la politist, precizeaza purtatorul de cuvint al instantei superioare, judecator Lenuta Mocanu. Grama a fost anchetat si trimis in judecata de Parchetul de pe linga Tribunalul Braila pentru ca, mai apoi, sa fie condamnat - in prima instanta - ce-i drept, cu suspendare conditionata a pedepsei. Nemultumit de sentinta, el a declarat apel, insa Tribunalul Braila le-a dat cistig de cauza colegilor de la Judecatoria Faurei, respingind demersul inculpatului. Ultima cale de atac la care mai poate face apel fostul adjunct al IJJF Braila este recursul la Curtea de Apel Galati. Mai trebuie precizat ca, odata cu Grama, instanta de fond l-a condamnat si pe Costel Gheorghe (36 ani), inginer agronom, la 4 luni de inchisoare, cu suspendare conditionata a pedepsei, tot pentru braconaj. In aceeasi cauza au mai fost anchetati Pavel C., 39 de ani, si Lucian T., de 34 de ani, amicii comisarului sef, insa acestia au fost scosi de sub urmarire penala. Oamenii legii au ajuns la concluzia ca, desi prezenti la locul faptei, nu exista probe ca cei doi ar fi savirsit vreo infractiune. Potrivit acuzarii, comisarul sef Matei Grama a fost depistat in flagrant delict in octombrie 2006, in satul Zamfiresti, dupa ce a fost urmarit si "vinat" de doi agenti de la Politia Rurala. El a refuzat sa prezinte actele la control, motivind ca "nu e treaba lor sa-l verifice" si ca "nu le da raportul". Cind unul dintre politisti a incercat sa-si anunte superiorii, Grama a amenintat cu acte de violenta, aluzie la arma pe care-o avea in masina, apoi l-a imbrincit pe agentul Costel Dutu, ranindu-l usor la mina stinga. Pe parcursul urmaririi penale, fostul adjunct al Politiei de Frontiera s-a declarat nevinovat, insa n-a scapat de condamnare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro