Judecata șoferului care l-a accidentat mortal pe băiețelul din Lacu Dulce | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Judecata șoferului care l-a accidentat mortal pe băiețelul din Lacu Dulce

dosarul care îl are ca inculpat pe Berlescu Ionel (n.r. - nume postat pe site-ul instanței), cercetat pentru infracțiunile de părăsirea locului accidentului și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Brăila la data de 27 octombrie • nu s-a stabilit vreun termen de judecată, iar în cauză au fost invocate unele excepții • la ședința din 2 noiembrie s-a prelungit arestul preventiv cu încă o lună față de inculpatul acuzat că a condus autoturismul la data de 26 august și  care a produs un accident rutier soldat cu decesul unui copil

 

Acuzat că a accidentat mortal un copil de numai trei ani, în cartier Lacu Dulce, la data de 26 august, inculpatul Berlescu Ionel (n.r.- nume postat pe site-ul instanței), cercetat pentru infracțiunile de părăsirea locului accidentului și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, a fost trimis în judecată.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Brăila la data de 27 octombrie, însă nu s-a stabilit vreun termen de judecată, iar în cauză au fost invocate unele excepții. Oricum, inculpatul se află în arest preventiv. La ședința din 2 noiembrie s-a prelungit arestul preventiv cu încă o lună față de bărbatul care a produs accidentul rutier soldat cu decesul unui copil. “ În baza art 207 alin 1 și alin 4 Cod procedură penală menține măsura arestului preventiv privind pe Berlescu Ionel, pe o perioadă de 30 de zile de la 2.11.2023 la 1.12.2023 inclusiv. Cu drept de contestație în 48 de ore de la comunicare cu petentul Berlescu Ionel și cu Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila”, este soluția  pronunțată în camera de consiliu a Judecătoriei Brăila, la data de 2.11.2023 .
În cauz
ă s-a formulat contestație, iar dosarul a ajuns la Tribunalul Brăila unde se va decide dacă inculpatul rămâne sau nu la arest.
Dup
ă cum v-am informat, un copil în vârstă de trei ani a fost lovit de o mașină, pe strada Cărămidari din municipiul Brăila, în seara de sâmbătă, 26 august.

Polițiștii Biroului Rutier au fost sesisizați în jurul orei 19:50, prin apel 112, despre acest accident. Echipajul ajuns la fața locului a stabilit, după primele cercetări, faptul că o femeie de 38 de ani din Brăila ar fi condus un autoturism pe strada Cărămidari, dinspre strada Bistriței către strada Avram Iancu, și ar fi surprins și accidentat un copil în vârstă de 3 ani din Brăila. În urma evenimentului, la fața locului a intervenit un echipaj SMURD pentru a-i acorda îngrijiri medicale minorului, însă acesta a decedat.

La scurt timp, în urma anchetei efectuate, s-a stabilit că la volanul autoturismului implicat în accident nu se afla femeia, ci soțul acesteia, care avea permisul suspendat și care a fugit de la locul accidentului.

Anchetatorii au stabilit că bărbatul, respectiv inculpatul Berlescu Ionel, a săvârșit faptele de care este acuzat în stare de recidivă, anterior acesta fiind condamnat pentru omor calificat și liberat condiționat în 2019, potrivit unor surse judiciare. La ședința din 7 septembrie, la Judecătoria Brăila s-a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului Berlescu Ionel, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție; conducerea unui vehicul fără permis de conducere, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 7 septembrie. Măsura a fost apoi prelungită.

Astfel, în urma probatoriului administrat de polițiști și a cercetărilor efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, s-a stabilit faptul că la data de 26 august, în momentul producerii evenimentului rutier, la volanul autoturismului s-ar fi aflat un bărbat de 40 de ani din Brăila, care avea exercitarea dreptului de a conduce suspendată.

Din materialul probator administrat în cauză s-a reținut faptul că la data de 26 august, în jurul orelor 19.48, după ce, în calitate de conducător auto pe drumurile publice din municipiul Brăila a produs un accident rutier soldat cu decesul unei victime minore, autorul a părăsit locul producerii accidentului fără a avea încuviințarea organelor de poliție, stabilindu-se de asemenea și faptul că acesta avea dreptul de a conduce suspendat. Instanța a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și a dispus arestarea preventivă a inculpatului”, au transmis procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, după ce bărbatul a fost arestat.

Autorul accidentului mortal este chiar cel care a comis crima din Hipodrom, din 2012. Ucigașul, chiar Ionel Berlescu, a fost atunci trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de omor calificat și port nelegal de armă albă. Acesta a petrecut la club “Black Ball” din Hipodrom, unde a intrat în conflict cu alt tânăr, apoi administratorul clubului i-a dat afară pe inculpat și pe victimă. Ionel Berlescu a scos cuțitul pe care îl avea asupra sa, lovindu-l șI îmbrâncindu-l pe celălalt tânăr, care nu a mai scăpat cu viață.

Berlescu a primit o condamnare de 11 ani închisoare pentru omor calificat și a ajuns în Penitenciarul Brăila în 2012, apoi a fost liberat condiționat în 2019, potrivit datelor transmise de surse judiciare.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro