Dealtfel profesoara Roxana Oancea şi-a propus drept obiectiv ca elevele sale să se acomodeze cu competiţia speranţelor şi să capete experienţă competiţională.
"Noi am avut un lot ca pentru minivolei, este greu să-ţi doreşti rezultate bune când adversarele au patru sau chiar cinci ani de competiţii. Dar ne-am bucurat că am fost singura echipă care a reuşit să câştige un set în faţa celei mai bune formaţii din grupă, CSS Tulcea. A fost o repetiţie utilă pentru turneul semifinal la minivolei, competiţie la care, echipa CSM Brăila, este deja calificată", a declarat antrenoarea Roxana Oancea.
Sâmbăta trecută CSM Brăila a pierdut, 0-3 partida cu CSS Constanţa, apoi a cedat, 2-3, jocul cu CSS Călăraşi iar duminică a fost învinsă cu 3-1 de CSS Tulcea.
Lotul echipei brăilene pentru această competiţie a cuprins următoarele jucătoare: Mădălina Durbacă, Alexandra Berbecaru, Denisa Enache, Beatrice Gheorghe, Maria Pavel, Alexandra Ţandără, Georgiana Stănescu, Elena Dogărescu, Alexandra Diţu, Cristina Techiu.