* forțele de ordine vor avea grijă ca astăzi, în ziua sărbătorii “Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul”, oamenii prezenți la mănăstire să nu fie implicați în incidente neplăcute
Eveniment religios, sub protecția jandarmilor! Astăzi, în ziua Sărbătorii “Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul”, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila vor asigura măsurile de ordine publică la Mănăstirea Măxineni, cu prilejul hramului lăcașului. “În zi de mare sărbătoare ortodoxă, Mănăstirea Măxineni, unul dintre cele mai importante repere istorice ale județului Brăila, își sărbătorește ocrotitorul spiritual. Jandarmii vor fi alături de credincioșii sosiți la lăcașul de cult, pentru siguranța acestora, pe timpul desfășurării manifestărilor religioase. La această misiune, vor fi prezente și efective din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila și Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Dunărea” al județului Brăila”, se arată în comunicatul transmis de la Jandarmeria Brăila.
Pentru evitarea producerii unor evenimente nedorite, jandarmii recomandă pelerinilor să manifeste răbdare, să respecte indicațiile jandarmilor și să evite implicarea în conflicte de orice natură; să solicite sprijinul jandarmilor aflați în proximitate, în cazul în care sunt martorii săvârșirii unor fapte de natură antisocială. Părinții sunt rugați să supravegheze cu atenție sporită copiii, pentru a evita situațiile de rătăcire și pentru a preveni eventualele accidente.
Oamenii sunt sfătuiți să acorde o atenție sporită bunurilor și obiectelor personale (genți, poșete, bagaje).