Jandarm brăilean, lovit cu maşina de un proxenet, la Măcin | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Jandarm brăilean, lovit cu maşina de un proxenet, la Măcin

• starea jandarmului este stabilă • poliţiştii încă îl caută pe agresor • acesta este cercetat pentru ultraj

 

Un tânăr brăilean, lucrător al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tulcea, a ajuns în comă la spital, după ce a fost călcat cu maşina, intenţionat, de către un proxenet, la ieşirea din oraşul Măcin. Evenimentul s-a produs duminică după amiază, când o patrulă mixtă formată din poliţişti şi jandarmi, printre care şi brăileanul Ionuţ Rădulescu, a încercat să oprească o maşină în trafic. Şoferul avea deja emis pe numele său un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, iar oamenii legii intenţionau să-l pună în aplicare.

Agresorul nu a respectat semnalele poliţiştilor, ba mai mult, a demarat în trombă, luându-l pe capotă pe jandarm. Suspectul a dispărut, însă imediat ce va fi găsit, va fi prezentat instanţei de judecată pentru comiterea infracţiunii de ultraj.

Jandarmul brăilean a fost preluat imediat de o ambulanţă şi adus la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Brăila. “Duminică după-amiaza, un pacient în vârstă de 30 de ani, a fost adus la UPU în stare comatoasă, victimă a unui accident rutier. Acesta a fost intubat şi transferat la Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar-Arseni din capitală”, ne-a informat dr. Alina Neacşu, purtătorul de cuvânt al SJU Brăila.

Tânărul a fost supus imediat unei intervenţii chirurgicale, iar starea sa post-operatorie este stabilă şi favorabilă. În cursul zilei de ieri, acesta a fost mutat de la Terapie Intensivă la salon, aşa cum ne-a informat dr. Florin Bica, purtător de cuvânt al Spitalului Bagdasar-Arseni Bucureşti.

 

Jandarmul a picat inconştient pe şosea, după ce proxenetul l-a luat pe capotă

Fiind vorba de ultraj, cazul a fost preluat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Tulcea. Instituţia a emis şi un comunicat de presă în care relatează evenimentul de duminică. “Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea a dispus la data de 28.05.2017 începerea urmăririi penale cu privire la infracţiunea de ultraj. (…) Din probele administrate până la acest moment, rezultă faptul că la data de 28.05.2017, în jurul orei 18.15, un echipaj mixt format din subofiţerul de jandarmi Rădulescu Ionuţ, din cadrul IJJ Tulcea, şi trei lucrători de poliţie din cadrul Poliţiei oraşului Măcin au oprit în trafic pe DN22 la intrarea în oraşul Măcin autoturismul marca Mercedes cu numărul de înmatriculare TL-08-LRM, în vederea punerii în aplicare a unui mandat de executare a pedepsei închisorii. Conducătorul auto a refuzat să însoţească pe agenţii constatatori la sediu şi a plecat în viteză de la faţa locului, lovind frontal cu maşina pe subofiţerul de jandarmi Rădulescu Ionuţ care încerca să-l oprească. Conducătorul auto a reuşit să fugă de la faţa locului, nefiind prins până la acest moment. În cauză sunt efectuate investigaţii în vederea identificării şi aducerii acestuia în faţa procurorului de caz. În urma impactului, persoana vătămată Rădulescu Ionuţ a rămas pe carosabil în stare de inconştienţă, fiind necesară intervenţia unei ambulanţe care a transportat-o la Spitalul Judeţean Brăila în vederea acordării de îngrijiri medicale”, se precizează în comunicatul emis de Parchetul tulcean.

Inspectorul şef al IJJ Tulcea l-a însoţit pe Ionuţ atât la UPU Brăila, cât şi la Spitalul Bagdasar-Arseni din capitală. “A plecat cu traumatisme serioase la cap prin cădere, iar acum starea lui este stabilă. Să dea Dumnezeu să fie bine! Inspectorul şef l-a însoţit atât la Brăila, cât şi la Bucureşti”, ne-a confirmat plt. maj. Marian Ciobotaru, purtătorul de cuvânt al IJJ Tulcea.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro